decenu

tată, sunt dimineți ori nopți când vreau să ne aprindem o țigară și să spargem semințe. fără cuvinte. cel puțin o oră apoi ai vorbi doar tu. după 11 ani a venit momentul să spui tot. că nimic n-a fost din răutate că înțepăturile nu aveau venin ci dragoste — nepricepută tăioasă dar dragoste că pedepsele erau declarații de părinte anxios și puțin ignorant (să fim cinstiți, cui îi păsa în anii '70 de parenting) că mâinile tale de lăcătuș mecanic au tremurat în tăcere și regret când eu mă încăpățânam să fiu mare prea repede spune-mi, tată, că ai plâns și tu că ai avut frici că ai fost doar un om care a învățat greu să construiască iubirea îți scriu târziu și tandru o scrisoare de fum și semințe ca o încercare de a desface platoșa cu mâinile goale tată, spune-mi cum era sub solzii tăi metalici? inima ta semăna cu a mea? tot sânge? tot tremur? tot gol când nimeni nu vede? ți-a fost vreodată frică, tată? ți-a fost frig? ți-a tremurat vreoda...

mă gândesc la tine încălcând orice procedură morală fără preaviz fără semnătură fără garanții. într-o sală de așteptare unde totul stă să explodeze — frumusețea inimile noastre tot ce n-a fost rostit niciodată cu voce tare               ( fato, nu-ți mai mușca buza că te pedepsesc) lasă-mă să cred în inima ta. încerc să nu complic nimic din ceea ce e deja complicat și scris în toate liniile cosmice în fazele lunii crede-mă în căderile de tensiune când ne gândeam la același lucru în camere diferite poate că nu sunt pregătită. posibil. dar vin. nu am pic de ordine în sânge. știu. un haos totul. dar vreau să mă fac cuib în brațele tale

întoarsă  în mine ca-ntr-un muzeu  unde totul se crapă  la prima atingere seara  o femeie adoarme  plângând

ca un sfredel tăcerea. cianură turnată în suflet. picătură după picătură după picătură. ardere lentă și nevralgii. am ajuns la artificii ale supraviețuirii de râsu’-plânsu’ azi l-am rugat pe chatgpt să fie tu . să-mi răspundă cu și mie mi-e dor fără ezitare fără frică fără fuga clasică în tăcere mi-a scris cuvintele pe care le voiam. le-am citit cu voce tare. apoi am zâmbit ca o proastă în fața ecranului cât de ușor poți face o femeie fericită. puțină amăgire  și nimeni nu mai moare de prea multă inimă

aici la marginea lumii gândurile se freacă unele de altele până la tocire  ca o hârtie aruncată în aparatul de mărunțit anotimpurile se schimbă între ele ca șosetele  timpul are un fel al lui de a mă învăța să nu aștept nimic oglinda din baie mă privește cred cu milă în timp ce-mi arată  o femeie îmbrăcată într-o piele obosită de la prea multe încercări spuneam de curând prin cancelarie la o șuetă de pauza mare și o cafea ca un pișu că  nu înțeleg de ce femeile își explică existența prin bărbații de lângă ele n-am nevoie de un el ca să respir  ca să muncesc să mă definesc să spăl wc-ul farfuriile  să corectez teste să reciclez dozele de bere  să fiu menajeră bucătăreasă profesoară dansatoare maratonistă  de mică aceleași clișee generaționale fii drăguță ai grijă înțelege nu ridica vocea femeile care vor prea mult sunt obositoare femeile care nu cer nimic sunt ratate „bărbații nu știu să spună ce simt” o femeie are nevoie de u...

știi cum arată o bomboană uitată într-un buzunar vara un fel de experiment textil — nu știi dacă e de spălat sau de aruncat. ei bine, sărutul meu (dulce, crede-mă :))) ca înghețata de la Lidl — de mor după ea, cu macadamia nut — pus bine, în buzunar la piept, de nouă ani nu s-a topit. nu s-a lipit. e numai bun de consumat :)) n-am apucat să te întreb dacă-ți plac dulciurile. dar dacă deschizi ușa, jur că vom fi la două îmbrățișări distanță de insulină injectabilă. hei, par ok, nu? aproape normală. atâta dor poate ucide o pensionară diabetic de romantică.

atât de relativ spațiul în care respir și nu,  nu e poezie  pestemăsurădereal  cum simt ce simt un corp delimitat prin  linii punctate  aici  o inimă care a evadat și  bântuie  acolo ia-mi și corpul ia-mi liniile și fă din ele ce geometrie vrei ia-mă de aici mă s  u  f  o  c pestemăsurădereală  sufocare pestemăsurădereală  nevoie de  aproape oare dac-aș veni iar * sigur știi  ce putere au cuvintele  dar și absența lor ce trebuie să mai demonstrez  să primesc și eu măcar o diplomă -  „publicul te iubește” ori  „cel mai lung moment de tortură” sau  „best performance pe cord deschis” sau  whatever un titlu de consolare o mărturisire? știu. prea mult  nici ghețarii nu se topesc în nouă ani dar ceva de pus pe rană  nu uita orice unguent intră repede în piele  se absoarbe dispare  trebuie aplicat din nou  măcar o dată pe zi * full moon in scorpio curând. flowe...

nu ți-am spus niciodată dar în timp ce altele fură  o șuviță de păr :))) ca-n filme și fac ritualuri de dragoste păgâne  ori o brichetă ori chiștocul pe care-l pun între buze  pentru un sărut utopic   ori cerșesc o fotografie cu dedicație eu am păstrat în atâția ani scrisul tău  un test chiar bun de maxim de puncte                                                    atât de nebună * zile ușor deprimante  de birocrație  de maculatură  care validează  munca unui om.  vrei să exiști  să știe cineva cum te cheamă  că ai muncit  arată hârtia  semnătura  ștampila bifează viața noroc că în vis vii mai aproape  și ai tratament pentru tot ce mă irită în lume                          apa...