2018

insomnie





– sângele nu bate-n retragere
nu se odihnește niciodată
trece prin sârmă ghimpată –


de când te-am anexat sângelui
măsor depărtarea în tăceri neîntrerupte
lovindu-se unele de altele
mestecând fiere
ca un fluierat straniu a pagubă
vântul prin geamuri
și gândul meu


*
ca niște pistrui
oribili barbari –
gânduri revoltate
fără rezolvări
ca niște tatuaje inflamate –
gânduri insomniace
usturătoare
bolnăvicioase
și tot nu pot
scrie nimic


*
zile deșirate și reci lipite de piele
și niscaiva blocuri și-o șosea găurită


să se ridice ceața asta albicioasă
oamenii se pot rătăci unii de alții


noapte pe cerul gurii
te pierd și te regăsesc
lăuntric fragil
cuvinte mărunțite
substanțial – tu




*
febră


într-a unșpea
l-am visat pe
isus pe holul școlii
mă punea să arăt
la hartă unde
s-a născut arghezi
o hartă mare agățată
de-o fereastră
lumina pătrundea
prin ea
prin somn
n-am crezut
mai mult


să nu dorm prea mult
să nu-ți strig numele
să nu te ating din greșeală


măcel în tăcere
cuvintele plâng la tăiere
febră






*
[citim din ăla cu ciocnirea care
distruge cartiere să o pupe pe cheramu
se zâmbește se strâmbă din nas
zi roxi ce simți
e sinistră doamna
mie nu-mi plac viermii]


nici mie dar aș trage de toate firele
să reduc tăcerea asta
ca piatra din vasul de toaletă
groasă galbenă împuțită


să mărunțesc ceasurile
să reduc travaliul așteptării


5.20 & ceva frustrare în
noaptea ce se duce






*
scrisoare condamnată în octombrie


scrisori pe diagonală
în octombrie când
unghiile sunt primele
condamnate la moarte
moarte cheratinei
aer în dezordine
pământ în cutremur
foc în memorie


ca o gumă de care trag toți
se tooot întinde
ca o picătură de sânge
uzitată testată în laborator
pentru enșpe boli
epuizată molecular
abandonează lamela
o picătură de sânge nu e mai mult
decât o picătură de sânge


octombrie marginal
ca o planetă gazoasă
unde pofta de viață
n-are precizie
și eu îți vorbesc despre
spuma mării
nisip și sticlă colorată

se vede din avion de ce


*
no_name


impresia că nu pot să respir
o tâmpenie
– respir de rup –
și totuși nu-mi iese din corp
sufocarea




*
numai de bine


despre morți numai de bine ce să zic
împachetați frumos în lucruri bune
și noi pleacă liniștiți
în timp ce tu rămâi cu ale tale


mortul trebuie să stea la coadă
mai întâi copiii mei apoi copiii altora
apoi birocrația educației
apoi soțul mama o vecină
uneori și eu stau la coadă
de plictiseală renunț
vin altădată


femeie coaptă în piele
[despre cartofii copți în coajă
numai de bine]
dospește cald nevroza estrogenul
sângele vibrează uneori
cu fața spre trecut
eu. prea vie
fiica mortului meu


s-a grăbit de ducă
țuica nu-i mai bună acolo decât cea
din beci
cum să oprești un om hotărât
ce să-i spui păzești patul
perfuzia și mângâi fruntea


în rest tăcere


*
mi-e dor și cu mâinile și cu picioarele
mi-e dor de se sufocă aerul în cameră
pereții se fac covrig sub var
păianjenii își lasă țesăturile și fug în lume
ferestrele nu se închid
noaptea se așează tumefiată pe pat
împărțim o pernă și un chin


*
fără titlu


răul servit cu lingurița la dejun ne mângâie pe ceafă ne sărută pe frunte
ne roade cu dinții tociți pe dinăuntru
în românia ura e datorie de familie


să trăim simplu eficient
atât de scurt drumul
să facem un referendum pentru legalizarea simplității toleranței


încă mai cred că noi nu am dispărut în flegma ta
da tu ăla care țipi că românia e de câcat în timp ce scuipi semințe ură flegmă
tu o compui


nu ura ta
nu neputința ta


*
am ajuns până aici


am ajuns până aici. mai departe. mai greu.
să urlu, da! îți spun sincer nici
nu știu de ce mă agit –
oamenii și salvarea de seară din viață.
eu mă bucur de viața din noapte.


am ajuns până aici și nici nu știu cine sunt.
în colțul ochilor ceva lacrimi încremenite de frică
să nu mă dau de gol.
nu sunt mai mult decât o femeie.
nu mi-am dorit niciodată să cresc
prea mult. din nevoie de identitate,
totuși, am crescut.


într-o zi de paparude eram studentă și
am aruncat cu apă în polițiști:
hei, blonda de la 510, ne vedem la secție!
îmi dați amendă sau mă
puneți la panoul de onoare?


fum și poezie.
libertate mascată.
fumam și creșteam.


am ajuns până aici. carne și atât.


*
în așteptare


iau perna în brațe rece șifonată
în așteptare acolo sunt toate
fantezii alinări îmbrățișări
în atâtea nopți zbuciumate am
inventat sărutul fără salivă
fără buze fără tine
mângâierea unei mâini absente


să fim serioși sunt și zile
când nu te iubesc
iluziile constipă


*
# tații se duc mucegaiul rămâne


urmele tatălui meu ca
o ploaie infiltrată
în tavan
an de an
varul se îngălbenește
apoi cade
cimentul se macină
tavanul se prăbușește
și-n dărmături
mirosul de umezeală
și mucegai


*
in utero


femeie înghesuită-n
ea însăși
cu genunchii la gură și
mâinile încolăcite într-o
îmbrățișare pe dos


bolborosește-n ea
ca-ntr-un furuncul
absența
ezitarea
distanța


[l-aș închide pe dumnezeu
în uterul meu pentru o zi
tortură pentru mistici
nici el nu va mai crede]


*
scrisoare legată cu sânge


ce știe un bărbat
despre sânge
ce știe dumnezeu
despre sânge – nimic
ce e o femeie
fără sânge – nimic
te întrebi uneori
cât sânge
doamne poate să
intre în pământ
tu nu te întrebi
nimic dar eu
înnebunesc știind
panica e tot ce am
sânge murdar
îngroșat în
venă
sub piele
crește oriunde
da știu sunt adult
să mă descurc cum pot
și să nu te mai plictisesc


*
nervi


când sălbăticiunea
trăiește forțat la bloc
când carnea de
femeie e neputință
otravă și ucide lent
blestem – să mă
dezbrac de mine
am zis
să urlu
să fug
să mă
întorc
sângele mă trădează
când fac analize
blood error
undefined love în cells
când mușc din degete
cu furie
să nu-ți scriu nimic


*
scrisoare pe frunze toamna


trimite-mi porcării de pe ziduri
poze bizare sau sirop de îndulcit nopțile
cuvinte măzgălite pe o factură veche
care-ți aminteau să cumperi nimicuri


când eram mici
glumeam
dacă sapi mult ajungi
în china
în trupul meu
nu săpa
ești peste tot
cu frică peste tot
și asta nu e o glumă


trimite-mi o frunză călcată în picioare cu
urma pantofului tău cu maladia toamnei în
nervuri și scrie-mi
vreau să ne jucăm de-a vacanța


*
halucinant


în somn scriu cele mai deștepte lucruri
mă trezesc și le notez în telefon
apoi mă trezesc și le notez în telefon
apoi mă trezesc


în telefon sunt poze cu marea
cu poeziile altora
și nimic din ce ți-aș fi spus


*
poate n-ar trebui


în nisip e orașul iubirilor mele apa spală malul
porțile închise turnurile ridicate cu atâta precauție
în aer zvâcnește doar soare e imposibil să scrii ceva


poate n-ar trebui să-ți spun dar marea
pe picioarele mele sfârâie dimineața
- râsul tău când fără să vrei ești vulnerabil


și timp linear/ circular whatever capcană pentru naivi
ca o furtună de nisip tu în carnea mea
nu te voi trăda niciodată

*
# scrisoare despre falsa alchimie


singurătatea e o probă ușor de picat
mai ales la vârste mici când e suplimentată
de teama unei invazii de bau bau cu coarne


cositor turnat un soi de voodoo primitiv
cuvinte de neînțeles rostite cu mătura deasupra
capului și nici nu știi cum pleci acasă cu o statuetă
niște omuleți cu cuțite fantomele dinspre
ziuă vocile de dincolo de ușă aici în punguță
recomandare să dormi cu ei sub pernă trei nopți
și apoi să-i arunci frica va dispărea garantat
sigur mâna pe cuțit n-ai să mai pui copilă
n-ai să mai spargi geamurile lu’ taică-tu
n-ai să mai urli în cartier o vreau pe mama
nici genunchii tăi nu vor mai sângera pe podea


mama ta privindu-te acolo în ochiul de geam
al ușii de la balcon 3 rânduri de geamuri avea
ușa aia și tu stăteai ca într-o bortă în ea
evadarea supremă
inima ei ce spunea?


da mamă știu singurătatea naște monștri
îmi zici scrie ceva frumos fără moarte sânge amărăciune
sunt eu destul de amărâtă și bolnavă
mi-e teamă că nu ți-e bine când citesc


sunt bine mamă și îți scriu
ieși din casă ia-ți melancolia fricile
și telefonul și plimbă-te pozează tot
până-n măruntaiele orașului în care ți s-a topit
tinerețea că n-ai avut timp să-l cunoști
băncile din parcul monument florile de pe bulevard
străzile vechi faleza fântâna – acolo mi-am așteptat
făt-frumosul în adolescență
du-te la teatru nu la cimitir
nu măsura clipa n-ai să reușești
cositor topit peste regrete


nicio practică magică nu mi-a vindecat fobiile
nicio vrăjitoare de brăilița n-a gâcit de unde vine
dezechilibrul


ții minte că în liceu m-am apucat de yoga
liniștea detașarea energia primordială
conștiința care vibrează voiam să am totul
chakrele au rămas zăvorâte un timp
trebuia să cresc să mă împac cu tot tribul din mine


ești mai mult decât carne decât trup dureros
nu te mai răsuci termenul de valabilitate
nu e la vedere


cinic știu dar moartea unuia dă libertate altuia
imaginează-ți că el îți toarnă cositor de sus
și ce față are văzând păpușa cum îi seamănă

*
ce e mai rău


zile de-astea când mă-ntâlnesc fad
mă-mbrac mereu doar cu hainele mele
gândesc mereu doar cu apucăturile mele
mă consolez mereu doar cu alinările mele
să te simți mereu tu sau să nu te simți deloc
ce e mai rău


astfel de zile când dau search in
începutul prieteniei noastre
ca un ritual de conservare a naivității desăvârșite
a frumuseții seducției – o iluzie ca toate perfecțiunile vânate
și te întreb friend în ce ligă se înscriu îndrăgostiții desperecheați
ca șosetele pierdute prin casă rătăcite nonsens


să te împerechezi întâmplător sau să nu te împerechezi deloc
ce e mai rău


dar ce-avem noi aici? 80 de mp de univers mărginit


conștiința mă scuipă între ochi cu ușa închisă

*
am vrut să termin cu bine (pentru miha citire)


prima dimineață după ultimul somn
cald de vară mirosind a transpirație
chiar și aici aerul are sudoare
alt somn alt vis nu voi mai avea
totul a rămas dincolo
aici nu ai voie cu nimic


parcă aș fi fost la un maraton de enșpe kilometri
pe care evident nu l-am câștigat în ciuda
strădaniei & încăpățânării & vârstei
am vrut să termin cu bine toată lumea mă ruga să termin cu bine
sedată am alergat fericită multe zile
până picioarele obosite s-au topit în pământ


pământul e o metaforă cimitirul nu mai e ca altădată
a fost updatat
urbanismul confortul solicită betoane marmură granit
dacă ți s-ar aproba o minune – imposibil să ieși
un surd strigăt de luptă


o dimineață caldă de vară asudată
cheaguri de amintiri și o gură plină de beton
o lume descărnată fără domni cu servietă
doamne cu pantofi stiletto
doar ochi stinși striviți + sânge negru coagulat
picioare reci melci
pe planeta asta toți ne naștem fraieri și
murim și mai fraieri


pare că sună telefonul e mama
dacă nu-i răspund o să vină să spargă ușa
și toți oamenii ăia mă vor vedea așa nepieptănată


*
am numit locul ăsta cu numele tău


așteptând ți-am scris în toate formele
o crimă împotriva respirației
construcții temporale escaldate în singurătate
într-o amiază crudă neîntâlniți în claviculă
am numit locul ăsta cu numele tău


*
scrisoare despre ce aș vrea să știi


de zile bune aud doar vești despre moarte
tic tac tic tac își bate gongul în trupul lor
spune-mi ce rămâne în urmă
amintirea și spaima
de atâtea neiertate neștiute neiubite


mă-nfurie ființa puțină ce suntem
mă-nfurie clipa asta atât de străină
mă-nfurie lucrurile simple absente
și ploaia asta nebună cu vânt
în aer și praf
și degetele tale
nu știi cum îți pândesc mâinile
cât erotism poate exista în mișcarea degetelor
câtă disperare a atingerii abia murmurată prin aer


râsul tău la 10 centimetri distanță
rămâi cu râsul tău la 10 centimetri distanță
atât de aproape cu răsuflarea ta în părul meu
în gâtul încordat
prezentul ăsta nu se va repeta


nu pot să-mi căptușesc inima cu țepi
refuz să revin la realitate


știi senzația aia de mărăcini în ochi
asta am acum și sălbăticiunea din mine
se chircește de neputința libertății
cum poate să doară ceea ce nu-i carne nu sângerează
și se încăpățânează să existe doar vis
de prea mult dor de prea multă noapte cine ar muri
- cu trupul gol dormind în nisip aș muri


*
scrisoare pentru miha


nu-ți
face
griji
totul
a fost
bine


poate prea cald dar a
venit multă lume ai
primit flori și lacrimi destule
citeam pe net că la musulmani
suferința exagerată este
un afront adus lui dumnezeu
noi n-am exagerat


te-am iubit mai mult


am să-ți scriu mai des
deși dincolo nu cred să aibă facebook
și dacă îmi lași vreun comentariu
promit să fiu mai credincioasă


*
aceleași dimineți
tiranice
te întreabă cu pistolul la tâmplă
ce ai de gând să faci azi


când erai mai fraged răspundeai
mult cu paranteze cu elan muncitoresc
acum tragi aer în piept și ieși pe ușă
bâjbâind cu degetele pe trup dacă toate sunt la locul lor


în stradă gălăgie urbană
claxoane înjurături scârțâit de cauciuc
fete băieți ieșind de la internat chicotind
fumători întârziind puțin pe trotuar
ultimele sfaturi țipate în telefon
ghiozdan servietă poșetă sacoșă
viață ocupată abuziv
fiecare poartă cu sine un vis mutilat
un gram de candoare de sinceritate
o lecție ieftină de pervertire


pe gavrilov miroase a rahat
ce gust au cuvintele


chiar și un oraș mic pare mare dimineața
pentru deconectare băgați-vă căștile în urechi
și dați mai tare


orele trec în noduri și împletituri
o karmă se ascunde în toate
în povestea asta subestimată și obosită


aceleași înserări
te întreabă fără nicio amenințare
ce morții mă-tii ai făcut azi


*
aproape aud timpul
rotindu-se măcinând oase piele idei
infiltrații cu iz de mucegai în toate celulele


aproape teamă să mă uit în ochii tăi
am nevoie de ani mulți ca să nu te pierd


aproape noapte să fugim zic dincolo de întuneric
lumină lumea asta cu grătare ruginite


tu fără încetare în ceafă prin gene
junghiul dintre coaste
turațiile unui motor de curse
apă mâloasă nervoasă
neliniștea mea


aproape aud timpul rotindu-se monstruos în mine
aș îmbătrâni cuminte în mâinile tale


*
scrisoarea de dinainte (pentru miha citire)


mă spăl pe dinți cu agresivitate
gingiile se încarcă de sânge
e doar trădare moleculară
sângele nu mai este al meu
un sindrom cu nume de fițe m-a ocupat abuziv


îl scuip în chiuvetă
mușchii feței încă mă ajută să scuip
apa spală ceramica nu și
fișa medicală


mă întorc în pat cu mișcări ce se destramă
mușchii mă neagă până la anihilare
cad din picioare arcurile se zguduie
bunica strigă de dincolo
- vin să te ajut


azi nu mă uit în oglindă m-am uitat săptămâna trecută
apoi m-am întrebat zilnic ce sunt eu
un aliaj nefiresc de carne și oase
un obiect viu care și-a ratat utilitatea
hei mi-a găsit cineva instrucțiunile de folosire?
în pielea cui ești acum femeie
în coaja cui respiri
ieși afară
ieși


dă-o dracului de disperare


un pic de facebook
un pic de prosteală pe liniile orizontului
vindecă depresia
în orașul ăsta fără metrou tramvai troleibuz
cu 4 autobuze și un tren jumate
m-am micșorat aproape până la dispariție
hai cine ajunge primul stabilește regulile dincolo


*
scrisoare despre singurătate


că ești singur plictisit depresiv
că în încăperea ta oricât ai privi nu mai e nimeni
că prietenii adevărați numărați sunt o cifră cu minus
că nu te uiți la comedii – probabil n-ai soft pentru râs
că suferi de nepotrivire
că visul e gol și ea nu e încă Ea
că tu poți fi oricine dar oricine nu poate fi tu
că viitorul tău luminos e tot departe
că zborul te tentează dar aripi nu se vând la mall
că că că că
ăsta e un poem pe care l-am trăit cândva
și dacă regulile ar putea fi schimbate l-aș trăi și pentru tine
că am rezistență la vid


*
la mare


din mâna mea alge din păr sare și nimicuri anesteziate


se ridică spre văzduhul albit de fumuri alergia mea la oameni


marea ne ține pe toți până-ntr-o zi


supervizorii manelizării la nisip 5 lei 10 lei
vând iubire de mare cu porumb și semințe


*


oameni printre pietre
carne înroșită înnegrită crăpată
viața uneori nu pare adevărată


cu 50 de factori mă apăr de soare
de tine nu mă apăr decât în horoscop
simt că te-am iubit în toate celelalte vieți


când vântul sărută marea îmi tună în urechi
cu spumă de albastru verzui
tu ești eu simt noi doi în nisip nu


în zbor pescărușul se frânge și cade
săgeată în carnea mea nu e loc
dizolvat în imagini marea nu spală nimic


umbrele oamenilor umbrelele lor
respiră în conformitate cu prevederile vântului
'pururi tânără înfășurată în mantia mea'

tăcere respir
marea e-a ta ți-o fac cadou
sărutul se dizolvă în valuri


*
teacher’s life/ didactică 2


scrie-ți numele până la tocire
examinează semnează cifre hârtie cerneală
ritual de tâmpeală


sângele obosit și absurd se
prelinge pe strada pietruită
la chioșcul din colț nu se oprește
nimic nu merită să fie cumpărat
de curiozitate sau de frustrare
inventează lumea


la prima intersecție
risc de depresie
unfollow peisagism/ urbanism


nu trăiesc decât în mine


*
se face


se face și mai cald
se face că mai e puțin
cuvintele stau pe banca
de rezervă când fântâna se
învârte în stropi se mișcă amintiri
pe cardiodrom gândul are energia apei
nu crede nu cerceta iubește dragule


*
an_o_timp


adulmec miros de iarbă ce se coace în soare
pașii se adună absorbiți de inerția mersului spre casă


căldura vine avalanșă peste gând
ca în ziua aia transpirată de vară


nu tu fântână nu tu bancă nu tu apropiere
unde ai putea să te duci când ziua se încheie


la deal vântul adie de parcă respiră după război
îi aud oftatul se-nșurubează în ceafă


visul se sfărâmă departe aproape în ureche the doors
între cer și pământ toți vrem un pătrat mic liniștit


*
22:22


în pahar ceva galben verzui alcool în așteptare
un început bun în toate cine a inventat rațiunea
degetele tremură de nervi frig emoție
împușcături din tv încălzesc aerul pe lângă urechi


dă-te jos din corcoduș
cu tine nu mă confrunt mi-e groază
cu mine lupta e mai ușoară obișnuință ieftină
cuvinte absente ori inutile totuna


adult autist în devenire hater ori sirop ori steril emoțional
oximoron umanoid bate din palme
e 22:22 și universul nu vrea nimic de la tine


*
laura spune


spun în limba mea nu o dată pe zi
nimeni nu e fericit nimeni nu e liber
și brusc mă simt mai bine


mănânc pe ascuns dintr-un dulap
o prăjitură sfârcurile evei sau ale cui or fi
și brusc mă simt mai bine


sângerează carnea dar cine are timp
se-ndoaie o vertrebă după o altă vertebră
cineva sigur nu-și amintește de mine


teribilă luptă până-n măduva oaselor
dimineața caut sub piele să văd ce-a mai crescut
autosugestia are efect câteva ore


*


să uităm totul ca să fim mereu uimiți
să nu uităm nimic din ce ne-a uimit


*


dacă m-aș strădui mai mult aș putea să te uit
dar cum să umblu cu capul gol
ha ha ha ăsta nu-i zâmbetul meu
e unic și nu se negociază


în realitatea construită între două guri de aer
nu știi nimic până știi ceva
ne epuizăm atât de repede
povestea se epuizează


îmi ceri să tac
în tăcere te înjur mai bine
în tăcere te părăsesc de câte ori vreau
te mai și iert


intimitate prelinsă în confuzie
fum și plastilină


și pentru că nu ți-a scris nimeni
și pentru că nu te-a poetizat nimeni
am cumpărat pentru noi un moft
o botniță între cuvinte
între două guri de aer


*
drept ca o linie/ didactică 1


aici în fața lor vorbesc despre drumuri drepte și ocolite
și ei cască gura aproape fascinați închide gura daniel
că intră nisipul deșertului în tine și ce te faci cu
supraviețuirea pune accentul pe u alexandra
ca vocalele înșirate pe facebook pentru emoție
aici în clasă lupul sunt eu


predau de zile în șir poziția coloanei vertebrale
cu cât e mai strâmbă cu atât urâțenia ne explodează
în vene


mi-am cumpărat corset


*
totul e bine


totul e în regulă spun mamele când pruncul visează urât
cu mai multă neliniște te afunzi în cearceafuri adormi
rolul pare greu și ele visează urât
pleoapele se închid se deschid se închid spre dimineață
copil dulce totul e bine
pe șosea zero relaxare respirație cu porția
supraveghezi cu toate simțurile traficul
verifici legătura cu divinitatea printr-o rugăciune în gând
și-o cruce cu limba-n gură
fobia că ceva la un moment dat nu va fi în regulă
ce faci cu ea cu nebunia
nu mai dormi
visele urâte au gust de carne strivită
pericolul atinge perfecțiunea noaptea
în rate se livrează combustibilul pentru viață


*
inside outside


când seara ne-am plimbat dezlegați pe străzile vechi
când m-ai ținut atât de strâns și carnea s-a învinețit
când ne-am făcut selfie-uri și toate blurate prin vis
când am construit o poveste și tu nu-mi spui o poveste
când te-am numit convențional friend


ți-e teamă știu când sângerezi te uiți cum se prelinge
pe obraz țâșnește din tâmplă și traversează stângaci trupul
inside outside
dumnezeu trebuie să fi lăsat sângele aici
să fie suportabil privirii
m-ai făcut să fiu ce n-am fost
captiva unui vis dureros
gust de metal rece
cu limba trec peste buze
durerea e conștiința/conștiința e tot acolo



replay


* #într-o zi egală cu celelalte
cu inima îngrămădită în gât
prăbușită fără strigăt
cu mâinile în ochi să
te găsesc pe retină


și dacă te voi găsi
te iau de mână
îți jur că te iau de mână


dau mugurii în floare
și tu pleci


*
#no name
întâlniri imperfect de scurte și mereu zâmbitoare
fără echilibru cu legiuni de gânduri haotice
cu priviri demodate prefăcute dincolo de cuvinte
dincolo de realitate dincolo de această singulară
posibilitate dincolo de umanitate
tăcerea ta ucide seduce


pentru că-mi aparții noaptea
mi-e atât de la îndemână să te iubesc


*
#I’m Maud


ne privim prin geam tu îți lipești fruntea
eu îți desenez de dincoace un zâmbet
când te-a născut maică-ta a uitat
să te facă să zâmbești


îmi plac ferestrele înflorate
prin ele lumea e brusc mai sinceră
sunt o naivă înflorată cu beretă vișinie
și mers de saltimbanc așa m-am născut


we all are so funny


lumea mea e aici între pereții ăștia dați
cu verde unde ești tu
te văd nu putea să-mi placă un om și
să nu fie nimic de capul lui


noaptea aprindem candela
și te las să intri în lucrurile mele


*
#punem virgulă


cum se intră în cimitir am aflat
în clasa a doua când învățătoarea a plecat
să dea dictări și altora
să pună virgulă între pământ și somn


tata îmi zicea: nu lua viața în serios
culorile la semafor se trec repede
mint evident de dragul textului
tata nu mi-a spus nimic serios


eram studentă și-mi plăcea un pulover
de-al lui anchior bej cu dungi maro
l-am purtat până nervii maică-mii
au explodat și mi l-a ascuns


părinții tineri de azi își tatuează
numele copiilor pe umeri pe brațe pe spate


tata nu m-a tatuat nicăieri avea deja
din tinerețe un chip de muiere pe piept
de-un albastru spălăcit
în timp s-a șters totul


să ne fi unit ludic măcar palmele
cum fac de obicei părinții cu plozii lor
palmele lor mici în palmele lor mari
aș fi știut cât trebuie să mai cresc


gheorghe nu știa să ucidă balauri
la 60 de ani ochea porumbeii cu praștia
deschidea poarta cu mașina
conducea cu frâna de mână trasă
muta gardurile din ce în ce mai aproape
tăia felie după felie ca un maestru măcelar
în respirația noastră


să punem virgulă tată
printre rufele întinse în balcon se ivește soarele
lumina lui în dimineața mea


*
#incoerent


prezentul nu e de partea mea mereu
trecutul mă invită să-mi sondez frustrările
îi zic mai dă-le dracului de explicații
vântul bate oricum
trecutul rezistă
prezentul se duce și el


secunda asta care mă mușcă de urechi
de coapse a naibii căpușă
e de rahat


singurătatea nu e cu mine când vreau


citeam într-o poezie zilele trecute că
„singurătatea nu costă nimic”
ei, nu zău, de la o vârstă plătești scump
să fii singur


nu răcni
nu ești coerentă
atâtea incoerențe la un loc
dau al treilea război casnic


mai bine scrie
nu scriu o poezie sălbatică violentă
nu sunt o fată rea
nu discut poeme la bere sau la tutun
nu mai fumez de 13 ani
iar berea-i amară ca poezia


*
#scrisoare cu un picior în aprilie


să-ți scriu despre oboseală despre așteptări inutile
despre golul în care plonjez cu viteza scurgerii
unei zile
despre senzualitate – n-are ritm
corpul nu știe de multe ori că e corp
poate doar când trece prin sânge
amintirea unei veri
corpul devine cleios și caută
sirop pentru omogenizare


să-ți scriu un poem despre dor
cuvânt interzis în poezia contemporană
e prea galeș și oricum numește doar suprafața


mai adânc nici poezia nu poate respira


despre stranietatea ideilor ce mențin insomnia
mărturisesc nu sunt femeia care-ți livrează filosofii
nu-ți dau detalii despre întâlnirile mele granulate cu nebunia
și totuși cu tine am vorbit mereu
cu vocea mea


anotimpurile intră toate în mine
și surâd frumos
cum poți să nu gesticulezi când scrii


scrie mi-ai zis scrisul e cu tine
comportament exhibiționist
scenarii schizoide
toate mă compun și-mi explodează-n dinți
ai grijă laura pe unde calci


într-o zi în cancelarie cineva s-a descălțat
și a lăsat lângă calorifer
bocancii cu șosete cu tot


aș vrea să am ceva grozav de spus
pentru că nici textul ăsta nu merge


*
#laura


laura este o soție mamă iubitoare femeie care
se sacrifică până la capăt
după modelul care a virusat
generații de femei
bunica a muncit până la capăt
mama a suferit până la capăt
alte fiice mame și bunici au iubit
au așteptat și-au spânzurat existența de o idee
până la capăt


atâta nebunie cu feminismul ăsta
să punem femeia pe un piedestal
pentru excesul de zel
s-o punem
pune-o tu sau tu sau tu
și ce-i o femeie, mă rog
o frumusețe irosită între menstruații
farfurii nespălate haine necălcate
sau lucrări necorectate


vrei o eroină du-te și vezi wonder woman


i m a big ugly fat alien
setată pe neliniște ca fratele meu de cruce
care a ars-o pe culmile disperării
ne-am născut în ziua conștiinței


*
#ridicolul este the next level


zilnic în clasă vorbesc despre orice cred eu
că înseamnă literatura viața ori moartea
mă dau deșteaptă
îi mint cum m-au mințit și pe mine alții


există minute în care jur că
aproape le aud inimile bătând
și cred că i-am prins
aiurea, vorbele se încolăcesc în jurul meu
sunt singura care crede în ele


relaxează-te fato
dă-i voie sângelui să curgă
scutură-ți pletele, hai, fii ridicolă
atât ți-a mai rămas
trăitul tău intens și abia mărturisit stă
să explodeze
ia o ștampilă colorată cu dinozauri de la
copii și presează pe cartea de identitate
ridicolul este the next level în
combaterea încrâncenării


când vrei să plângi du-te în baie
dă drumul la apă și vezi câtă risipă


e dimineață ies în stradă și mă pipăi
să văd dacă am haine
mă uit spre mine sunt toată
pot să intru în joc


*
#nu ne întâlnim niciodată în poezie
ne irosim grăbiți și ne împingem
mai departe fiecare cu departele lui


în realitate ne întâlnim și mai puțin
totuși mă citești într-o cheie precisă


vreau să scriu o poezie ilogică
ca o poză fără rezoluție
geam securizat
îmi pare că se vede prin moleculele
neuronale prin structura țesutului sanguin
am să agăț cuvintele astea în copaci
am să bag mâna în ele și-am să
le scot organele
o să le las așa atârnate o zi întreagă
atârnând cuvintele mele eviscerate
ca beculețele de crăciun
ce-ar mai fi
nu s-ar grăbi nimeni să le priceapă
poate scârbiți ar voma
apoi aș coborî în strada duhnind a vomă
așa miroase când renunți la rațiune
le-aș aduna le-aș duce acasă
le-aș culca în pat cu mine
și acolo ne-am întâlni puțin


în somn sunt liberă să-ți smulg țigara
din mână și să trag un fum


*
#ping pong desincronizat
enșpe caractere pe centimetru pătrat eu
3 semne grafice tu
conversație cu miros de cauciuc
parcă ne-am cumpărat cuvinte de la chinez
fabricate pe vapor
toxic


când n-ai mai vrut să joci
m-am încheiat la toți nasturii
până la pământ
până sub scoarță
și așa închisă bine
am rămas în spatele fileului
în spatele geamului
în spatele cărnii


te caut în circulația periferică


*
#o știre de-o săptămână


că omul nu-i decât un animal
se știe
că mănâncă frecvent aproape orice animal
și asta se știe
că animalul mâncat a fost înainte om
pare ușor bizar
dar e loc pentru toată lumea
un canibal în plus
că la început omul din animal din om animal
ar fi putut fi dumnezeu
că omul mănâncă dumnezei
la prânz la cină
cu garnitură salată sau fără
asta ar putea fi o traumă
sau doar o știre de-o săptămână


campanie împotriva violenței
verbale fizice psihice religioase digestive
zero traume
maximă libertate


te-a bătut tac-tu cu cureaua de trei ori
și nu ești încă un erou
cine mai crede în eroi
te-ntrebi cât poți să duci
cât un animal care se crede om


*
#juma de centimentru în același loc


pe spate mi-a crescut o aluniță de vreo juma
de centimentru în același loc unde i-a crescut și
mamei și bunicii din partea mamei
se-ntâmplă chestii de-astea în viață
m-am gândit uneori [într-o perioadă mult mai
misticoidă decât asta de-acum] că trebuie
să fie un semn că se dezvoltă ceva în noi
se umflă ceva în sânge încât dă pe-afară
iese prin piele bunicii i-a crescut prea mult dragostea
de copii de nepoți de muncă bunul simț în fața vieții
mama i-a călcat pe urme așa cum fac copiii ascultători
eu rod din unghii din carne să fac o spărtură să iasă
din mine cine mă răzvrătește
să pun poezia-n cui


este o aventură diferită de mersul pe stradă
eu abia reușesc să ocolesc la timp contoarele de gaz de pe scară
din carnea asta nu se poate ieși


*
#78 de secunde de așteptare


ne leagă o muțenie de sute de km
buze cusute cu
mușcături de dinți
în tăcere din mâini fac
semne neputincioase
dizolv amintiri în cameră
cu bețișoare parfumate


creștem ca din asfalt cu
saliva de smoală
cu limba educată să
stea la semafor


la semafor 78 de secunde de așteptare
78 de bătăi de picior
roșul se scurge în stradă
m-au turnat ca pe un stâlp de iluminat


yeap! sunt dezacordată
se simte ruptura între coaste


dar primăvara e tot mai aproape


*
#scrisoare când februarie nu mă ia în serios


laura nu e decât un personaj de modă veche
ghemuită în corespondență cu sine
și abstractizare
cu prieteni imaginari
dusă la medic n-ar scăpa prea ușor
într-o agonie artificială
cu o vocație artificială
scrie poeme artificiale
inutile
anonime
nu este eroina nimănui
nu salvează
nu ridică moralul
are probleme cu subordonarea
deși nu-i consecventă


când intră în școală
își lasă anii în plus la poartă
conform regulamentului
viața e tatuată pe limbă
sfaturile alea deștepte tot acolo


în copilărie o strigau
laura balaura


*
#trompa lui eustachio


lumea e dincolo de plăcile astea de bca
aici pe un scaun cu mâna proptea stă
urechea mea dreaptă


timpul trece prin ea
nervul se zbate în ea
o stafidește de durere


eustachio mă apucă cu trompa lui
neurastenică de rădăcinile
firelor de păr
de gânduri


îmi repet
nu fi nemulțumită
viața e frumoasă
și într-o ureche


durerea și singurătatea nu se administrează
în picături
tot flaconul o dată




***
între coaste membrane
din celulele mele
au crescut doi oameni
plus destinele lor
s-au hrănit cu foamea mea
de copilărie de strâmbături
cu adn-ul meu
cu neputințele mele
cu stranietatea mea


în mine au crescut doi oameni
și niciunul nu e laura
nu au sexul meu
nu au fața mea
pielea mea
degetele mele mici rupte


dar ne potrivim
unul intră la fix cu picioarele
în umărul meu stâng
și celălalt cu capul
în umărul meu drept.


*
#de aici pleacă totul


sunt femei care scriu despre politică
despre sex despre absurdul sistemului
social medical existențial
sunt femei care scriu despre nebunie
în toate chipurile
despre căsnicie maternitate infidelitate
despre feminism
despre ce scriu eu? cui folosește?


mereu am fost un pui mic de drac
inițiat de dracii mai mari în arta
supraviețuirii


pe străzile din cartier
toți îmbracă salopeta de
înger expirat


sub piele organele noastre de
smoală își circulă murdăria


sub piele am scris:
de aici pleacă totul
și tot aici se sfârșește


*
#poezia brută a risipirii


nu toate poemele sunt despre tine
uneori – despre ce-ai fi putut fi
noaptea se coagulează între pereți și lume
și nimic nu e mai profund mai liric
decât imaginarul
decupajele memoriei
trupului meu interior
nu-mi sunt de ajuns


germinează în emisfera dreaptă imagini
îmi curg prin ochi ca pe ecran
- poezia brută a risipirii


la capătul poveștii realitatea
o privesc cu spatele
și cu limba scoasă
no connection
no signal
if you are still not getting a picture
fuck off


*
#incoerent


picioarele măsoară suprafețe
articulate doar aici


simți discontinuități


faci față zilei


timpul trece
spațiul rămâne


gluma se-ngroașă


***


sifon înghețat e sângele
sub monopolul absenței
să topim scutul
intimitatea mimată
să ardem cuvintele
ele nu spun nimic
să ardem nopțile
ele construiesc pustietatea polară


ai grijă pe unde calci
totul e-n flăcări




***


când ești copil e aproape firesc
să te îngrozească oamenii mari cu
dimensiunile lor de oameni mari,
cu strâmbăturile lor,
cu seriozitatea ipocrită,
cu neputința lor de a juca sincer
singura piesă care ar merita spectatori.
peste ani te tot îngrozești
câte huidume se învârt în lume,
în lumea ta,
oameni huidume,
sisteme huidume.
(am jucat mim de curând
și nu am putut să reprezint un sistem)
mamuții prostiei și ai ignoranței
strivesc sub picioare umanitatea.
o huidumă cu panglică în jurul burții
scuipă pe rațiunea mea.


furia se urcă pe mine sângeriu.
heirup! heirup!
să ne naștem
în sânge proaspăt.


*
#amandi


întâlnirile noastre se
produc la
urgență
cu perfuzii
second
hand
într-o zi gurile
noastre
vor înnebuni
și ilegal
se vor..


*
#hibernus


alb
gheața crește pe os
lent
pielea se dă la o parte
nu ia parte la măcel


în oymyakon
femeile au sânii de gheață


alb
gheața crește pe os
mi se face rău
lent


*
#hibernus


nu mănânc niciodată gutui
simt cum mi se-nnoadă
sângele până-n călcâie
zeamă de lemn
cu iarna e mai greu


*
#imperativ


pune-ți mâinile în jurul capului
și strânge până pocnește
sau intră în tine de frică


*
#în chirie


orașul ăsta nu e al meu
nu mi-e nici mamă nici tată
locuiesc într-un oraș de-mprumut
cârcotașă cum sunt îl scutur
și-i găsesc defecte


locuiesc uneori în trupuri
nenăscute de mine
de-mprumut și ele
naivă cum sunt cred că
voi rămâne acolo mult timp


locuiesc în mine însămi în feluri
atât de diferite
- ne-au zidit aici de vii -
nimic de împrumut
și cârcotașă cum sunt
îmi tot găsesc defecte


omul e o casă în care
trebuie să mai locuiască cineva
să nu plătești impozit vieții inutil


locuiești în mine încă
te simt și pe dreapta și pe stânga
inspiră
expiră
oricât de straniu ți-ar părea
vino cu urechea mai aproape
promit să nu mușc
am să-ți șoptesc:
- caută-mă iarna!


dau mugurii prin crengi
și tu nu spui nimic