2017

feminin 2017



# scrisoare de sfârșit de an



rămas bun

cuvintelor care ne-au smolit

apropierile și depărtările

arderea noastră sub soare

moleculă cu moleculă

rămas bun anotimpurilor

cu emoticoane

nu au adus nimic spectaculos

trecerii noastre



anul ăsta cade peste celălalt

ca o roșie prea coaptă în țărână



în decembrie inspir adânc și-mi pare

că trece prin noi

aurora boreală



să iubești visceral

fără să știi nimic

cu mușchii încordați

într-un cerc pustiu

la capătul lumii

la capătul imaginației



joi nu are tavan și vineri cade peste

clănțănind din dinți

lumea mea nu are tavan și

ochii tăi cad peste



am văzut ieri un film nemțesc de patru ori

nu era foarte bun

dar bătea ritmul din ventriculul meu stâng

și am rămas cu o întrebare

întrebare cu frison de final de decembrie

de ce iubirea durează mai puțin iar uitarea mai mult

*

# circul identității



în furia lui nebună un prieten a zis

sunt păgân de bunăvoie

trăiesc în discordie de bunăvoie

mă doare de bunăvoie

mă piș pe societate de bunăvoie



nu te irosi pentru nimeni

iubirea pentru semeni nu-i decât

ultima boală religioasă a omenirii

ultimii botezați își privesc mentorul

cum plonjează în aer

capul se lovește de zid

cărămizile îi străpung mădularele

ferestrele înlăuntrului său

se fac țăndări

păsări mari necunoscute mie

bat cu aripile lor uriașe

ca-ntr-un film horror

peste omul cioburi/distrus



da, prietene, lumea mea s-a închis

cu oftatul de rigoare

și cu zăvorul

până dimineață

când mă lovesc de zid

de bunăvoie



*

# despre sălbăticirea cărnii prin timp



când eram copil visam să

mă fac pasăre

să nu mă întorc în pământ

să mă fac păpădie

să plec acasă la prima adiere

visam să mă nasc în fiecare zi



dar ce spun eu

nașterea se amână

secundele mă pândesc

le miroase a carne de om

a frică



dar ce spun eu

de-ajuns!

pot ține un curs despre timp

despre sălbăticirea cărnii prin timp



la 20 de ani ai ajuns în sfârșit

atât de mare cât îți doreai la 15

la 30 de ani știi deja că te

dai de-a dura prin cele mai

neînsemnate dimineți

și te rogi ca nopțile să fie mai lungi

la 40 de ani crezi că știi cam tot

ce era de știut chiar și despre

inutilitatea rugăciunilor anterioare

și pentru că nu mai e timp să

te faci ceva mare

și cum nici chestiile mici nu ți se potrivesc

îți pui în program o zi

pentru poezie



când eram măr pădureț visam

să nu mai visez că sunt măr pădureț



*

# vineri. întunecare în 3 acte.



I.

feminitatea se dizolvă în apă cu săpun

oboseala tot așa

și aparatul de ras se înfinge

puțin în pulpa piciorului

trebuie să fac un curs de bune maniere



II.

știrile se pun cap la cap

# regele a murit

românii își caută anxioși istoria

mândria latră pe ecrane colțos

# o femeie a ucis la metrou

cine a zis că nebunia e de-un fel?



III.

aștept să cobor în somn

să mă mut într-un vis

cine e arhitectul viselor

să-mi construiască și mie unul?

visul arcă pe care urcă

mâțele portocalii

iepurii gri

și nebuloasele

în vis fac cosmoterapie

și e bine.



cade cortina.

mâinile se curbează în noapte.



*

femeia asta de 40 se supune (varianta CK)





aproximativ 30 de minute până

sparg încuietoarea memoriei

căderea nu se traduce în nicio limbă

e durere personală

negociezi intensitatea cu conștiința

am 14 ani

mă îndrept spre școală cu ghiozdanul în spate

și nu sunt naivă deloc

prima ciorbă am făcut-o în clasa a șasea

apoi clătite apoi am înțeles că femeile

când nu vor să nască fac avort

trec prin hipodrom spre școală

de 4 ani o femeie bătrână

și urâtă în singurătate

stă pe un scăunel lângă un copac și așteaptă

simt că ar vrea bani

nu am bani

nu atâția cât să fiu generoasă



uite-o și pe-asta

are 40 de ani

intră la oficiul poștal

acolo miroase mereu a mâncare

a șosete nespălate

a așteptare prelungită

a chin a hârtie chinuită

se-așază la rând

femeia asta de 40 se supune

ea și românia cu coadă au grupa sanguină ab

primesc sânge second hand de la oricine

primesc sfaturi necerute

sunt foarte primitoare

și coada reîncepe



mâine la 8





*

# flash



aproximativ 30 de minute până

sparg încuietoarea memoriei

sună alarma dezacordului cu lumea

chip în oglindă

zeci de oglinzi

zeci de chipuri

10 ani, 14 ani, 24, 40 și mai vin

unele mă strâmbă cu dezinvoltură

altele mă îmbrâncesc

mă dezechilibrez de nervi

căderea nu se traduce în nicio limbă

e durere personală

negociezi intensitatea cu conștiința

am 14 ani

mă îndrept spre școală cu ghiozdanul în spate

și nu sunt naivă deloc

prima ciorbă am făcut-o în clasa a șasea

apoi clătite apoi am înțeles că femeile

când nu vor să nască fac avort

apoi am învățat să chem salvarea pentru mama

trec prin hipodrom spre școală

de 4 ani o femeie

bătrână și urâtă în singurătate

stă pe un scăunel lângă un copac și cerșește

de 4 ani mănâncă din pachetul meu

(mă dau generoasă

dar eu vreau să slăbesc)

simt că ar vrea bani

nu am bani

nu atâția cât să fiu generoasă



uite-o pe-asta

are 40 de ani

intră la oficiul poștal

acolo miroase mereu a mâncare

a șosete nespălate

a așteptare prelungită

a chin a hârtie chinuită

se-așază în rând

un domn binevoitor o educă

o învață că în românia există o singură coadă

coada neputinței

coada unde viața se sfârșește înainte să-nceapă

tolerantă femeia asta de 40 se supune

ea și românia cu coadă au grupa sanguină ab

primesc sânge second hand de la oricine

primesc sfaturi necerute

sunt foarte primitoare

și coada reîncepe mâine la 8



din ce muști când rodește sămânța

nemulțumirii și-ți urlă în tâmple

naiba știe de ce?



*

# scrisoare până nu vine iarna



unu doi trei

natural cinic ninge.

nu există dreptate în lume.



tu, friend, cu globii oculari metalici,

cu buzele reci înșurubate în tăcere,

cu mâinile pavăză peste chip,

întreabă-mă!

întreabă-mă!

de ce-mi smulg amintirile din memorie?

de ce îngrop visele sub unghii

și-apoi le rod?

unghii dezmățate.

vise dezmățate.

ce, ninsoarea mea, am doar visat?

și cine mi-a smuls tabla de pe-acoperiș?

să-mi ningă-n gât.

să-mi ningă-n somn.

să-mi ningă lent,

până trupul se face una cu vinul,

cu delirul,

cu visul...

visul zvâcnește,

în lame de gheață se taie,

convulsiv

se desface în fâșii –

monolog

somnolent

schizoid



tu, friend, îmi cresc cristale

pe os, se face frig la mine în

cuvinte, uitarea îmi convertește

sângele

unu doi trei

zăpada mă scuipă prin geam



tu, friend,

poveste spusă în inimă,

nu poți fi povestit



*

joc



mă gândește nu mă gândește

își amintește nu-și amintește

mă liniștește nu mă liniștește

joc cu răsuflarea gâtuită

și umerii uitați în august

vara s-a dus

florile au țipat când le-am rupt



și acum

noaptea se-ngână palid

cu o umezeală înghețată

poveste lipsită de oxigen

asfixiat e personajul

asfixiat e naratorul



*

# copiii întunericului



să ne-ntâlnim în întuneric și să protestăm,

într-un loc liniștit dar mai întâi să ne

dăm bună seara.

clandestini pe un continent al întunericului.

bună seara pe-ntuneric.


distanța dintre noi nemăsurată

viermuiește, învinețește tălpile.

mâinile noastre, nu le vede nimeni.

privirea pierdută spre nimeni.

nimeni nu deține nimic.

proprietarii nimicului.


erotism în întuneric.

ne frecăm pielea cu peria

de sârmă,

de plastic,

de puf,

în funcție de grosimea pielii.

nepotrivire pe bâjbâite.


suntem copiii întunericului

și ne înțelegem pe dos.

vaccinați împotriva iubirii,

gândim asimetric,

ne emoționăm asimetric,

ne mușcăm asimetric

distanțele,

nemulțumirile.

ne urlă în tâmplă

întunericul,

fără gust.


locuitori ai unei planete

cardiace,

protestăm.



*

despre orbire ( Orbi, Petronela Rotar)



condamnată la moarte prin iubire,

alexa respiră cu plămânii încordați

în nerăbdare,

în nesomn.



dimineața are obrajii umezi

și dorurile noctambule

accelerează la cafea bătăile de inimă

și inciziile în conștiință.



în geometria iubirii

a aflat că paralele se intersectează

uneori și punctele de întâlnire sfidează

liniștea și echilibrul.



pentru indisponibilii emoționali

morfina simțurilor e durerea

și tot ea euforie.

alexa se ține de mână

cu tristețea.



drama se stinge cu câteva grame de nisip,

o lingură de mare cu soare

și o

coborâre în sine.



*

dor de dor



dorul meu dospește

ca o cocă enormă.

dă pe-afară,

iese prin pori.

mama lui de derbedeu!

pielea toată miroase a dor.

sudoarea îmi miroase e dor.

dorul meu are identitate.



*

sunt zile de-astea în care plouă



din amintirile mâncate de molii

păstrez ceva de uz intim

pulsațiile în răscruce

sângele la temperaturi arzânde

tăcerea halucinatorie

departele tău tensionant

gura ta la un metru de gura mea



îți scriu în fiecare seară

ascunsă în mine

trebuie să vii

să mă vezi

să mă despici

să mă citești



sunt zile de-astea în care plouă

cu gust de lemn dulce

și-n loc de-o inimă am două



*

ars amandi



au mai adiat primăveri.

am mai vânat povești.

să visăm unul în locul altuia

basme atipice.

presimt că după tine se instalează tăcerea.



*

deloc echitabil



ia-ți medicamentul

cu care poți asigura finalul poveștii.

te simți bolnav mort?!

-mă faci să râd-

cu trecerea anilor

medicamentele sunt mai multe

și moartea tot mai aproape,

deloc echitabil.



uită-te puțin în stânga,

apasă delete.

memoria cosmică o ocupi inutil.

întoarce-te

în vârtejul de lumină

și dacă zeii mai au bunăvoință,

te vor trimite iar pe pământ.



cu tot trupul lui hristos,

ce să faci la urma urmei cu libertatea?

e toxică,

ne vine turnată captivitatea.



*

# dezarticulat



plouă încet prin umerii

desfăcuți de trup

încercănați

umeri încordați

nepovestiți

umeri goi

doi la pachet

la preț de unu

expiră în zece ani



se desfac de mine

ca de-o apă murdară



*

# scrisoare prin cheratină



trei sferturi din viață

am ros,

rupt,

mâncat unghii,

carnea de sub unghii,

pielea de pe unghii,

unghii dureroase,

unghii mici,

parcă nenăscute.

duc în mine un altar

de așchii de unghii

mărunțite,

ascuțite,

și printre ele

tu.



ți-aș scrie pe un colț

de cheratină

despre respirație:

o unghie de dor

îmi străpunge plămânul

stâng sau drept.

cine ține socoteala?!



despre aer,

n-am aer,

cineva l-a băgat într-o

pungă de plastic

și n-am unghii s-o sparg.



despre tăcere,

prea multă tăcere,

doar zgomotul unghiilor

când lovesc smalțul dinților.



*

scrisoare de nervi cu degetu-n gură



cu degetu-n gură și

în contratimp am

nervi

în loc de creier

mâini

mâinile tale în capul meu

frământă visele

trag pătura

mă scarpin

să le alung

le știu porii cutele

angoasele

se mișcă lent

gesticulează

puțin

nu dispar

au o viață activă

la mine în cap

uneori se strecoară sub

piele și

coboară

și cobor și eu

în infernul mâinilor tale cu

degetu-n gură ascult doar

bătăile inimii



*

laura



laura este un copil mare
când simte că se termină o copilărie
inventează alta
fără prea multe accesorii
doar cele umane

copii mari și mici
se adună în gașcă
cu râsetele lor mari
zgomotoase

îi rămân în privire

când veselia se stinge
ca viețile într-un stupid game
laura se zbate ca o
găină decapitată
fără împărtășanie
și-atunci își imaginează
un arici fredonând
do re mi
dor mi-e
dormi e târziu

*

# neîntâlniți



mă gândesc la toate neîntâlnirile noastre

născute cu dificultate

în afara trupului,

în afara timpului.

ce fac cu atâtea neîntâlniri?

le port în mine,

în sânge ca pe un virus,

ca pe-o infecție.

dă febră.

când ești prea neîntâlnit

ești ridicol de trist

ridicol de amar

ridicol de singur.



îți spun cu toată înverșunarea

care-mi pulsează sub tâmplă,

suntem singuri,

nimeni nu e cu nimeni

și nu avem leac.



*

noaptea



noaptea se-adună în cartier

se amestecă buimăcită cu vântul

ce stă în capătul străzii

se târăște în vârtejuri

când pe sus când pe jos

ca-ntr-o pictură de van gogh

fără lumină





rămânem linii paralele similare

atât de aproape

atât de neîmpreună

ai zis

*

# cu capul în jos



e lumea răsturnată

sau eu stau cu capul în jos?



ai privit vreodată în ochii unui animal închis

să-i simți frustrarea? i-ai auzit mârâitul

scrâșnetul neputinței?

știi cum intră grilajele de fier în carne

cum sângerează

când dezgustat vrei să le dărâmi

cu carnea ta?

de la 25 de ani am jumătate de dantură

de metal plus o luxație de maxilar

enervant sunetul de metal frecând metalul

coclit în gură

în creier în oase



ai privit în ochii unui câine

legat care latră din datorie?

latră la toți nebunii

e datoria lui sacră venită prin sânge

și latră spânzurat în funia

cu care stăpânul s-a gândit să-i oprească

furia

furia crește

funia nu pleznește

lătratul e chin

cutremur



gândește-te

cum ar fi dacă ar exista o singură

fereastră prin care ai putea privi afară

și nu e în casa ta

l-ai ucide sau l-ai iubi

pe proprietarul ferestrei

doar cât să scoți capul

și să respiri



astfel de zile răsturnate

astfel de senzații

umblă prin mine ca șopârlele

și nu vreau să le prăsesc

sufocată isterică caut aerul curat al lumii

de afară



unde e cheia

altcineva s-a făcut stăpân pe libertatea mea.



*

# scrisoare într-o marți



nu erau ceasuri rele nici 13 pisici negre

primăvară trebuie să fi fost

când te-am văzut mai bine

atunci toate lucrurile sunt vii



de-atunci mă scarpin de-a-ndoaselea

și nu pricep ironiile sorții

de-atunci mă rescriu

și plictisit tu nu mă strâmbi

sunt ca un bibelou comunist cumpărat cu mare trudă

pus bine pe o etajeră

decât să mă faci cioburi mai bine mă ignori



între noi un zid de carne

fără nume fără chip



mă opresc la semafor când e verde

merg cu 13 km/h și tot ies din drum

îmi vine să alint toate mâțele drăcești

și să le șoptesc în urechi versuri pentru nealintați



prea mult tu în mine

prea adâncă întâlnirea

niciun anotimp nu arde coaja

nu usucă vorba

nici gând de moarte sau uitare

totul e viu

prea mult

prea viu



*

să ne fie mai cald



hashtag răceală hashtag paracetamol

mi-e capul și greu și gol

și visele miros a carmol



te chem într-un gând fără trup

febra prelucrează imagini în stup

cine a inventat luciditatea să uite de ea

iată cum vom visa

vom adopta unul altuia cuvintele respirația

până totul dispare sub piele

să ne fie mai cald

când doare că doare

nu-i timpul să pleci

trebuie să freci carnea cu spirt

până la disipare

până dată cu smoală

se face asfalt

la 40 de grade plus



hashtag răceală hashtag ibuprofen

mi-a expirat starea de zen



*

# stand up



am 17 ani și sunt artistă

sunt gazda nonconformistă a ideilor triste

pedeapsă pentru trăsături de familie



teoretic trăiesc șapte zile din șapte

practic doar marțea și sâmbăta

glumesc cu soarta

mă risc într-un stand up ridicol



se duce naibii

e gluma nesărată sau prea sărată



viața îmi vinde mereu identități

și nu cere bacșiș

îmi zice: ești tâmpită

ai cerut și nu ți s-a dat

da, îi zic

atunci mai cere o dată



sunt doar o comediantă

nu un geniu când se ridică ceața

o să mă vezi mai bine

și-ai să înțelegi

am făcut tot ce nu ai cerut

și am o adolescență de rahat

eu și încă o sută de cunoscuți ai mei

ai mei nu știu dacă mai sunt ai mei

optimismul e o panaramă cu suflet mare

cu fundal carismatic



și luna nu-i luminoasă-n noiembrie



*

scrisoare de seară



înaintez spre miazănoapte

o liană cu ramificațiile ventuze

hipnotizate de trecut

sub razele sleite de lună-n noiembrie



și-n capul ticălos

mișună idei

ascuțite ce găuresc conștiința

și-n coșul pieptului flămând

dorințe bolnave

jupoaie inima

și-n gură siropul strepezește

dantura de metal

țâșnește afară



omul nu-i decât o iudă

vinde tot ce a primit

se vinde pe sine

pentru a mima fericirea încă o zi



ce sensibilitatea mea mai vreau?

trăiește în noi un demon nemulțumit

se tot răsucește sub piele

îi spun uneori să se ducă dracului

dar când i-e dor o ia în sus

spre miazănoapte



*

cu adn-ul pe bancă



în seri de luni mestecate cu prietenie

cu visele pe genunchi

fredonând iluzia libertății

eu și fetele mele

suntem mai rău ca la prima întâlnire

cu adn-urile pe bancă

peste 50 de minute de sinceritate

cu sângele la vedere

facem trafic cu emoțiile

joc de cuvinte

lăsăm aici

una în alta

frământările mâncărimile mustind

a emoție

eu și fetele mele



*

# ilegal sau dă-mi gheață să pun pe inimă



infracțiune e abandonul de sine

după ce am născut prima dată

am renunțat la scris

cu greu

scriam în gând

mergând sau în baie

vorbeam singură cu spuma în gură

îmi imaginam că sunt la cenaclu

la fel am gândit și după a doua explozie

a uterului meu

îmi ziceam

ce folos poezia?

dar după o înmormântare

am avut nevoie să scriu

și nu m-am mai oprit

vezi nașterile/morțile

cu efecte constructive



constructiv/ neconstructiv

timpul curtează viața

cu discurs înșelător

și totul se schimbă

scoicile în podoabe

clădirile-n praf

politica-n beție orgie



suntem o societate depigmentată

pe ce scară urci

cu ce pumni lovești

nu curge sânge

infracțiune e sângerarea



dă-mi gheață să pun pe inimă

m-am bătut cu toate porcăriile din mine

și n-am învins

sistemul unui singur eu

în care funcționează euri ce au refuzat recensământul

(sunt prea bătrână pentru asta)

infracțiune e conștiința



e o infracțiune să jefuiești amintiri

și timpul mă taxează pentru fiecare scenă interpersonală

timpul e în flăcări

miroase a păr ars

să arestăm timpul periculos

pentru inimă

e o infracțiune să ne uităm la ceas



*

protest



oamenii trec prin viață cu

mădularele nedeșteptate

melci orbi ascunși în cochilii de plastic

ploaia nu ne scoate în lume

lumina nu ne arată calea

niciun descântec nu ne mai face bine



să punem pe cineva la colț

pentru perfomanțele prostiei

să nu mai consumăm nimic din

lumea asta epuizată



și noi toți

cu cochilii uscate ori băloase

suntem aici pe pământ



e vai de nașterea noastră



*

# râsu plânsu



din tata n-a mai rămas nimic evident

o poză în ramă

maxim 10 lei

câteva haine nedate încă de pomană

eu și frate-meu

sângele lui în sângele nostru

circulă uneori cu viteză ca pe autostradă

alteori e forțat să tragă pe dreapta

sângele și amintirile



am trecut prin toate contrariile

maturitățile imature și

viceversa

mai mult sau mai puțin împreună

frică violență tăcere ură

răbdare toleranță înțelegere

dor

niciodată iubire

n-am avut nevoie de terapie

el a fost virusul

tot el antidotul



mi-a zis elizu că oamenii sunt ca niște posturi de radio

emit pe frecvențe diferite și totuși se înțeleg

se compatibilizează cumva

frecvența lui gheorghe

nu era conectată cu afară

doar cu sine

confort egocentrist

nu de profunzime



din tata au rămas vorbele

aruncate și mereu luate înapoi

maximele înțelepciunii ieșite de pe orbită

„da ce vreți să mă spânzur?!”

un parpangel al lamentării

oscilând între elan muncitoresc

și oboseală existențială



tata e în nervii suprastimulați

mușcați de febră

în ochii care uneori resping lumea

în articulațiile dureroase

în zgârciurile strâmbe și hidoase

care se răstesc trupului

tata e în râsul meu

în sarcasmul cu care pedepsesc

subumanitatea

tata e izvorul tuturor revoltelor mele

la minus emoție

m-am disciplinat și crescut

cu plus emoție

je ne regrette rien



bolnavă de uitare

într-un râsu plânsu

nu te uit

și beau în cinstea ta

în felul meu



*

fascinație



toxic mă fascinează organul

vederii/ coborârii în sine

fereastră spre pretutindeni

imortalizează încordarea



*

cine mănâncă din țesătura nervilor?



singurătatea nu e niciodată tăcută

lovește cu tine de pereții amintirilor

care mănâncă din țesătura nervilor

ca moliile

peste tot același scenariu

în traficul sangvin

în fimele de pe hbo

în gazul din orion nebula

în orice citesc



*

v.ă.d.



e atâta timp de când nu te mai văd

că am ajuns să te văd

îmi spun nu clipi

vreau să văd

nu aprinde lumina

se distorsionează imaginea

tu nu vezi cum văd eu

e de înțeles

tu nu deschizi ochii

să-i scurtcircuitezi cu limpezimea realității

ai tot ce vrei lângă tine

nimerești cu ochii închiși

dar eu îmi țin pleoapele prinse-n tavan

scanez în întuneric

și pentru că nu te-am mai văzut de mult

acum te văd mai bine



am o privire blestemată

suprapune ce vrea mușchiul ei intern/extern

peste fascinanta realitate

văd și te văd

nu te speria

nu trage perdeaua

nu e ca și cum te-aș spiona

în facebook ne urmărim fără să vedem

dar aici în galaxia mea oculară

legislația îmi permite să te văd

pentru că tu ești capriciul meu

pe care de când nu l-am mai văzut

am început să-l văd



*

cuvinte



despre cuvinte terapeute

ca multe ferestre prin care

zboară la apus

bâzdâcii de peste zi



despre minus entuziasm când

berbecul caută somnul



despre gol

despre mecanica supraviețuirii



uneori cuvintele ard celuloza

deși mina de creion e rece

stau toate laolaltă

și mă trăiesc infinit



despre firescul m-ai uitat





*

# remember not



nu am amintiri de când m-am născut

cum desigur nu am amintiri nici de când

am murit



îmi propun să uit în fiecare noapte ceva

o minciună un adevăr

timpul toxic

ce clocește în mine

pielea mea pleznește

îmi vine de hac

mă decojește ca pe-o ceapă

foaie după foaie

și miezul nu mai este fraged

știi mirosul de ceapă împuțită

uitată într-o pungă de plastic pe balcon

bătută de soare



am amintiri dintr-un vis

când credeam că mă pot înghesui

într-o frântură de cer

și atât



*

cheratină



doi ani aproape de când n-am mai ros
unghii
unghiile mele
dar azi nu mai am idei
și mănânc din mine
dublu



*

sălbăticie



toamna metamorfozelor inevitabile
timpul umblă travestit prin noi
de ploaie sau de dor
am luat ochi de fiară



*

scenariu nedormit



dimineața picioarele nedormite

merg sparte cântând soap

aglomerări de gânduri fără ritm

se umflă se dezumflă sub tâmplă



o toamnă dezlânată

suprasolicitată de boală

bârfește cu ploaia despre singurătate:

- fată, asta n-a avut niciodată discurs

nici liric nici epic și e prea teatrală

- de când o știu le toarnă oamenilor în suflet

neîncredere cum torn eu cu găleata

- și dă vina pe noi

- ia, zi-mi, ce diagnostic ai primit?

- cardiosolitudine anistorică



*

ludic



aproape zilnic bogdan mă desenează

mereu mai bună mai frumoasă

mereu cu păr lung

și picioare subțiri



mă ceartă când nu zâmbesc

mă învață să spun mulțumesc

și dacă sunt cuminte

îmi spune ce e frumusețea:

frumusețea e să trăiești



„mami, în visul meu ești copilul meu!”



*

ars amandi



am traversat dunărea

ca să învăț să număr

mai întâi până la doi

mai apoi până la patru



casa mea

cu patru inimi care bat

unele peste altele

e singura biserică

în care îmi fac cruce



*

degete



degetele se frământă convulsiv

ca lumina înjunghiată la apus

ca mine în trupul de toamnă

se aglomerează în buzunar

pe lângă trup

în jurul meu de frig

mă strâng în brațe

și noaptea nu e mult de lungă



cu degetele mă ciupesc

de piele de ochi

să-mi vin în fire



cu pleoapele te strâng în mine

până mă ustură privirea



pe unde treci?



un infern al degetelor

al pleoapelor încălecate și repezite

spre niciunde



*

picioare



fără tine fără anestezie

trăiesc pe picioarele mele

orice fac cad în picioare

picioarele mele

paralele cu picioarele tale

dar pe cealaltă parte a

sufletului

nu-mi încolțesc picioare

doar aripi ce bat depărtările

mările

golurile



picioarele mele au conștiință

fascinate picioarele mele

visează

suflete cu aripi



*

să fim strigăt



să fim strigăt

urlet de piatră

de fildeș

ecoul să se prelungească pe sute de km



să intre sub cearceafurile moi

consoanele

să sărute pulpa piciorului

să ne plesnească peste buze

vocalele

și când strigătul se-ntoarce-n inimă

să ființăm



*

ludus



uneori îl întreb pe bogdan lucruri complicate

despre viață



câte vieți are omul? una?

nu, câte vieți are în el, în inima lui mare, adică șase.



când te-ai născut?

m-am născut la timpul meu,

când am avut timp.

m-am născut superbine.



ce ai în ochi?

mami, am ochii fleașcă,

a venit toamna în ochii mei



*

ars poetica



suspiciunile rătăcirile visul

înghit limitele temporale

accelerează pulsul

poezia



*

cu isus la cafea



isus nu se trezește odată cu mine

lenevește în patul de la bucătărie

acolo am înșirat în timp zeci de icoane

lângă ele isus doarme amuzat



dimineața la cafea

număr biluțele de îndulcitor

ochii încă sunt prizonierii somnului



isus lângă mine preferă zahărul brun

zâmbesc

mi se par toate o fandoseală



câteva picături de sânge din palmă

mânjesc ceașca și fața de masă



își cere scuze

se furișează afară

și reconfigurează dimineața

pentru mine



*

infinitul



aici sunt eu și

tu atât de puțin mai încolo

universul începe să se armonizeze

infinitul își intră în grații

infinită e zbaterea inimii

tot infinit e dulcele dor

în îngrămăditul aici și acum

infiniți suntem noi

eu și tu

eu încă tu

tu încă eu



*

abisal



în ochii tăi mă văd pe mine

care se uită în tine

și se vede pe sine

visând la tine



*

frică



frică de urletul lupului

de târâitul șarpelui

de sfârtecarea tigrului

de jupuirea canibalului

frică de somn

de vis

de tine



*

alergie



timpul se scurge pe masă

pe parchetul proaspăt spălat

secundele se adună ca furnicile

și în șir indian pornesc

după vibrațiile sângelui

se culcă în pat cu mine

încep să mă scarpin

am alergie la timp



*

diagnostic



mi s-a reproșat că

mă îndepărtez de realitate

că sunt prea sensibilă

o antică bipolară

îndrăgostită de idei



sunt bolnavă de vis

și refuz tratament



*

ars non amandi



s-a ridicat de pe scaun

aerul se înghesuia febril între ei

a ieșit pe ușă

aerul a devenit tuberculos

ea n-a mai respirat



*

despre moarte



moartea ne pune mereu în genunchi

situații de neîmpăcat

ne sperie ne înfurie și vrem justificări

care să vindece

și azi și mâine



moartea e o fată de treabă



în definitiv ce e o viață

o râgâială disipată în aer

o îmbalonare ce nu trece cu triferment

doar cu sfânta treime



și zici

în numele tatălui

și-ngenunchezi

și al fiului

genunchii intră-n pământ

și al sfântului duh

pământul se închide



ce palpitantă îngenunchere



și eu zic

de trei ori ca să aibă efect

amin! amin! amin!



și bogdan zice

bunicu gigi m-a părăsit

și mi-a făcut o rană în piept



*

laura



bogdan se urcă pe mine

se prelungește prin mine

mă sugrumă

mâinile lui mici

mă electrocutează

și mă amenință că-mi va

mânca inimile de iubire

să treacă din mine în inima lui

iubirea de mamă

iar dacă nu mai am nicio rezervă

îmi dă înapoi câteva inimi

de-asta există iubire

să se așeze pe vecie

în inima mea în inima lui



mami simt că mă bate ceva în cap

ceva în inimă



laura e și mamă câteva ore pe zi



*

inspirație montană



când aerul nu e oxidat

și muntele stă să cadă pe umbra ta

pe inima ta

când plămânii-ți zâmbesc

poezia îți trece cascadă

dinspre inimă-n creier

nazal către limbă

o scuipi sau o țipi

o cânți o sughiți

și ți-e bine



*

nocturnă



noaptea se sparge-n bucăți

fără lună

nici plină nici goală

se risipește prin gene

mă sfârtecă lacomă

demonii ies

pe ziduri se cațără

sunt doruri închise

în păsări de foc



levitez aritmic



îmi auzi aripile cum bat noaptea?



noaptea se sparge în mine

aștept alinarea

zi-mi

noapte bună



*

after eden



raiul s-a închis și adam geme la poartă

zilele sunt mai palide

nopțile adânci

foșnetul frunzelor nu-l liniștește

curgerea apei îl disperă

umbrele

o

da

umbrele îl paralizează

singurătatea

îl strânge îi frânge inima

încleștat în pocăință

rămâne stângaci



la un pas

ea

zadarnic îngenunchează

bolborosește

șoptește

șerpește

poarta rămâne închisă

adam n-o iubește



*

de oboseală



de oboseală degetele mici le încalecă

aproape sexual pe vecinele lor

chiar mi-e teamă să le număr

când mă descalț



apropierea skin to skin

carnea transpirată nemărturisită vântului

naște bășici

care nasc bășici

care vor naște bășici

zilele curg

carnea se umflă

se dezumflă

așteaptă mântuirea



*

mai mult tu



te gândeai că mă gândesc ieri și azi mai mult

că moare de dor dement azi și mâine mai mult

gândul meu fără tine?



te gândeai că m-am aruncat deasupra curcubeului

irațional pictând zâmbetul tău în vis

că ți-am sărutat ochiul

ți-am mângâiat tâmpla

mai mult decât în vis

în suflet?



când mecanismul este stricat simți lipsa

mereu mai mult



-când ne-am întâlnit prima dată ai uitat să-mi spui

nu mă iubi

nu te îndrăgosti

eu sigur nu te voi iubi

ai uitat

acum între cer și pământ sunt atâtea trupuri

atâtea inimi atâția demoni și îngeri

și eu – un mecanism stricat



-când te-am întâlnit erai de privit și de ascultat

poate și de iubit

nu m-am gândit

azi cred mai mult decât ieri

că legați cu dor vom fi mereu

între cer și pământ între munte și mare

demonii noștri capricioși ne vor răvăși

trupurile visele mai mult azi

tot mai mult mâine



în necuprinsul gândului despre tine

mă uit mă pierd mă picur pe pământ

în bătăi de toamnă cu inimă sângerândă

în pământ mă scurg tăcută

și-n gând tu

mai mult tu

ieri azi mâine

tu



te gândeai tu



*

toamna



toamna are decalogul ei

poruncește frunzelor să-și abandoneze mama

aerului să înghețe sărutul

mării să se lepede de pașii mei

de pașii tăi

părului să se închidă în sine

inimii să bată pe marginea tăioasă a realității

nopții să curgă mult și aritmic

viselor să rămână deșucheate și fără oxigen

iubirii să cânte cu sonorități secrete

morții să ne-ngenuncheze sub cruce

poeziei să-mi pună branulă

să curgă



*

scrisoare despre nimic



se umfla noaptea în mine

mă zgâria pe creier și-am zis

să-ți prezint nimicurile care își

bat gongul în mintea mea



primul nimic a numărat zilele

de când nu te-a văzut

human error

if the problem persists restart life



al doilea nimic

prea obosit și transpirat de vară

se balansează ca un hopa-mitică

mut



al treilea nimic a compus o simfonie a dorului

de mi s-au cariat cele 13 măsele de fier

și toate celelalte nimicuri bat ritmul



fatal error

please contact reality



*

în septembrie



în septembrie și îngerii par desincronizați

seninul prea cald se-mprăștie

spuma mării se umflă mai tare

lumina se mișcă încet

păsările virează la stânga

aerul noaptea se zbate isteric

luna are iz de sfârșeală

întunericul melancolic mă bagă în seamă



*

# jurnal de vacanță



1400 de kilometri de relief românesc și destule amintiri

nenumărate combinații de senzații de vomă de rău de mișcare

creier ce palpită la mine la ei

ei mici eu prea mare tot rău în mișcare și

presiunea aerului lovește ca o minge de ping pong

din tâmpla stângă în cea dreaptă



când noapte când somn & eu încă nu dorm

când taxi driver și tânărul de niro îmi țin companie

deschid ușa și muntele se revarsă peste mine

mă învăluie

în linistea lui telecomanda îmi cade din mână



în adâncul pământului cu gust și miros de sare

prea micii mei repetă

vreau și eu vreau și eu vreau și eu

pielea miroase a sare

în păr ochi nări am aburi sărați

scările sunt infinite în trepte mărunte se sucesc răsucesc

în loc amețesc și urc și cobor presiunea în creier crește metodic

la sute de metri sub pământ trăiești fobia îngropării de viu

dar cu mai mult spațiu de mișcare

bucurie cu nebunie când ochiul regăsește lumina

omului îi stă bine cu lumina

am fobii zeci de fobii sunt fobozuză

pornim vomăm iar la intersecții popasuri refugii

vomăm în pungi cu mâncare fără mâncare

învățăm să respirăm să înfrângem voma

e frumos în vacanță e minunat simt că am renăscut

mă bucur de retragerile la culcare

ei dorm eu scriu de zor fără calculator

într-un word de telefon gânduri de neuitat

palpitații de mai devreme amintiri pentru totdeauna



zilele trec și laura numără turnurile din cetate

caută povești în pietre și cărămizi

îi țiuie urechile a liniște și pace

dincolo de chinezăriile ridicole ale modernității

proptite de chinuitele ziduri ochiul se bucură

frumosul nu a fost sacrificat

frumosul există

pe străduțe înguste ascunse colorate cu mușcate roșii curgătoare



laura merge cu gâtul sucit un minut ridică privirea

să citească în țigla căzută & cărămizile lipsă

alt minut privește în jos un bubu adună pietre

pentru o colecție personală le adâncește în buzunare

pantalonii abia se mai țin de el

încă un minut citește pe ziduri și al doilea bubu adună pietre

imitându-l pe primul



seara în biserică gotică o orgă traversează evul mediu



noaptea de dor muntele se urcă cu rădăcinile lui de piatră

pe inimă



*

scrisoare despre frică



în ce scenarii unse cu miere te scufunzi friend

mișcă-ți fundul virtual și fii terapeutul meu

nopțile mele au nevoie de tine

minus spovedanie plus transpirație

imaginația îmi croșetează imagini obscure

lupii singurătății își reglează vocea în cartier

și creierul meu reptilian dă pe-afară

în loc de sânge îmi curge cortizol prin vene



pare că navigăm prin ape prealiniștite

dar întunecimea adâncului ascunde monștri

cu ochii lor închiși văd în noi frica

vino și înfige-ți mâinile în carnea mea

smulge de acolo demonii

gonește umbrele lacome care îmi paralizează cortexul

stinge-le ochii care mă sângerează cu încăpățânare

sărută-mi ceafa rece anxioasă

eliberează-mi mintea din prizonieratul subconștientului



hai friend întinde mâna

îmbrățișările să se urce pe noi ca iedera

medicament pentru angoase feminine

să ne încarnăm unul în altul

degetele tale să fie în degetele mele și viceversa

să mă ating unde mă doare și rana să se închidă

buzele mele să fie în buzele tale

să te sărut chiar și când nu știi



să strig fricii

du-te frică la mama dracului



până atunci îmi ascult bătăile inimii



*

ars amandi



când dau de tine ochiul stâng se tulbură clipește

des până cristalinul nu mai focalizează nimic

vederea se risipește

nu te teme

te memorează în ventriculul stâng

nemăsurat de intens



*

adam & eva



într-o zi când soarele și pământul păreau triști

spoiți în culorile victoriei cu miros de cartofi prăjiți

adam a plecat la vânătoare

și cum de la el am moștenit mania absolutului

nu s-a mulțumit cu un rinocer preistoric

cu un bour sau un lup tasmanian

a cutreierat uscatul și apele

și-a fluturat pletele prin toți anii antropogenului

și-a tămăduit rănile sub atâtea răsărituri și apusuri

a construit altare și case în care a depozitat trofeele

vitejiei lui și după 1 200 000 de ani s-a întors în peștera sa



eva era tot așa de frumoasă și naivă și așteptândă

născuse miliarde de copii cu cine nimerise în lipsa lui

câțiva luptători cu frații pandava cu agamemnon

niște aroganți simpatici cu darcy

mâncători de ciocolată cu willy wonka

și niște neliniștiți cu raskolnikov în siberia



dorul se cuibărise în ea în adânc ca-ntr-o fântână

săpată din valhalla până-n kamakura

și noaptea târziu împletea din razele lunii poezii



când s-au regăsit

cerul amurgit și-a rostit ultima elegie

apoi s-a sfărâmat în 4380 de țăndări





*

identitate



se pare că dincolo de mine de umbra mea tăcută

există o lume în criză într-un minus de identitate

mi-a povestit aseară sergiu cum o femeie

s-a căsătorit cu o stație de tren

când nu știi cine ești te inventezi ori de câte ori

te privești în oglindă

în oglinda din tren

în oglinda ochiului celuilalt

în memoria oglinzii



nu sunt bărbat nu știu ce simte un bărbat

ce frământări mistice sau de consum are

nu sunt toate femeile din lume

nu pot vorbi în numele lor

abia sunt o femeie

abia dacă o pot număra pe femeia din mine

abia o pot pipăi când o privesc

deși ochii intră cu fiecare an în ceață

nici măcar nu o visez

și nici nu o plac în fiecare zi

dar n-aș iubi o stație de tren

asurzitor țipătul trenului când vine când pleacă

oameni mulți într-o furnicăreală fără răgaz

prin stație

prin stația mea

să-mi împart stația cu atâția călători gonind

în căutarea identității lor

prin stația mea

nu



prefer să cred că în mine își cere dreptul

de-a fi o femeie amorezată de-un bărbat

o profă de română care însoțește elevii la bere în deep

indiferent de anotimp

pentru că acolo e noul cămin cultural

și spațiu confesional



ce lume crizată și necoaptă

haosul sapă în ea cu cuțitul





*

vorbe



oamenii

triștii înfumurați

din calea lactee

nu spun lucruri importante

când deschid gura

dar deschid gura

și vorbesc

nu înseamnă nimic

nu se schimbă nimic

și tot vorbesc

e argumentul că sunt vii

că s-au născut

dar dacă tot vorbim

care e the real life

asta-aici sau aia-acolo

afară din noi nu ieșim

ne e teamă de imposibil

ce nu facem e imposibil

ce nu e viu e mort

ce nu are dumnezeu e păgân

ce nu merită iubit e stricat

ce nu vedem nu există

ce nu sunt eu e rău

eu e bun

ceilalți e răi

și fără iubire

viața e pustiu

*

scrisoare nebună



verific mailul dimineață și

„friend, dăm startul la weekend”

mă fură nebunia puțin și-mi zic

dar friend e prietenul meu imaginar

de ceva timp nu știam că are mail

i-aș fi scris zilnic sau și mai des

și uite telepatic el a simțit că-i vorbesc

că-l invoc și a încălcat regulile

conversației fictive și mi-a scris

nu orice nu oricum ci aproape imperativ

ca-ntr-o prietenie seculară

ba mai mult știe că-l numesc friend

îi place și mă strigă la fel

mă grăbesc să-i răspund

hello friend

da e aproape weekend

și e aproape toamnă

e aproape letargie în celulele mele

aproape că îmi schimb username-ul

în nechef 77

parcă nici de poezie nu e loc

dar mă ameninț cu creionul la tâmplă

și brusc am leac

ți-aș mai zice multe și de dor și de zbor

dar cu tristețe am observat că

mailul primit e de la profi

fuck off



*

# laura



când era copil laura spărgea geamuri

geamurile de la ușile din casă

de frică de singurătate de dor de mamă

ajunsă în balcon țipa amenința cu satârul lu ta-su de carne

că-i omoară pe toți din cartier

„vă omor” zicea

și lumea ieșea pe la ferestre s-o vadă să râdă

folclorul de la capătul liniei lui 2

„luntrarule, te tai dacă n-o aduci pe mama!”

luntraru era vecinul de vizavi

și nu se temea era un om tare curajos

și laura era curajoasă

nu plângea doar țipa



seara laura se dădea uța în cadrul ușii de la bucătărie



în singurătate inima bate în întuneric până la furie



*

scrisoare disperată de sâmbătă



o sâmbătă e o sâmbătă

ca toate zilele în care nu se face voia mea

nici în cer nici pe pământ

o zi în care n-am pomenit morții în altare

o zi în care m-am tăvălit de căldură pe scaun

în care am citit pe fugă ceva de pe net

e o sâmbătă în care coloana se strâmbă și doare

ca o rană adâncă aproape

că intru cu ochii în tastatură

de dragul lui marin

și a sistemului care-mi cere sacrificii

la muncă la muncă la muncă

sunt curbată sictirită fără metodă

antididactică

dar tu prietene ești liber să simți anotimpul

să simți cum soarele crește printre frunze și oameni

să-ți plimbi spiritul între verde și-albastru

să fii liber

nu ești liber dar n-am să-ți spun azi adevărul

ești tânăr și ai nevoie de vise de iluzii

căci va fi și pentru tine o zi o sâmbătă când

o să te doară viața și ai s-o simți aievea că-ți intră

ca o căpușă sub piele și-ți suge toate fanteziile

și-ai s-o înjuri spumos contemporan

și-ai să te simți sacrificat

dar azi nu-i acea zi

azi e o sâmbătă în care nu ai limite

și mă rog cât spațiile albe dintre cuvinte fără lumânări

dă-i lui azi și-n toate zilele

o viață ca un weekend de vară

și mie o pauză de la tastat



*

sedativ



sunt zile când mă doare o tâmplă până la vomă

și cu cât îmi contemplu durerea înțeleg

dorul de tine îmi traversează cutia craniană

dă să iasă pe gură

dar buzele le-am lipit cu un fucking superglue

că ce bun să-ți aduc aminte că exist

și neavând pe unde să iasă să alerge spre tine

ar putea foarte bine să se plimbe

viteza întotdeauna dăunează supraviețuirii

știi o parte din viață o mergem pe jos și e bine

suntem în siguranță

dar eu vreau să zbor înălțimea te face atotputernic

când eram mai tânără și mai evă

mă urcam pe acoperișul blocului de 7+1

să las soarele de vară să-și probeze căldura în carnea mea

să schimbe albul în brun și crudul în mai copt

dorul meu vrea să urce la 7+1 ceruri deasupra să schimbe lumea

sau măcar expresia feței tale să-i dea la coaste cu un zâmbet

să mori de râs cu mine ca-ntr-un asediu cu grenade

aș aduce o contribuție importantă karmei tale

dar acum mă desființează durerea asta de tâmplă

născută din oboseală sau mai poetic

m-a deshidratat dorul de tine și de soare cu mare

ai putea să-mi fluidizezi sângele picurând apă vie

în ochi pe gât umeri printre vertebrele neregulate

aș putea să infuzez toate amintirile și

să iau câte o linguriță de minim 3 ori pe zi

dar cică dă dependență

oare poți să alegi să nu te doară capul niciodată



*

norii



norii coabitează cu viețile evaporate

din teluricul imperfectul perpetuum mobile

și în această echilibristică în ceață se simt

uneori speriați de intimitățile și demonii noștri

se strâng unii în alții

se suprapun se frământă și plâng

alteori sunt cinici și amuzați de avatarurile noastre

se relaxează și joacă mim

convoi de corăbii și cai

păsări cu capete de dragoni sau brotaci înaripați

fantome aburinde

o poetă îndrăgostită într-o inimă într-un tigru

călare pe un pantof din cutia cu jucării

din soare cu pene



o dizertație atât de poetică

despre amăgirile de aici

de aproape



*

morfosensibilă



am preferințe sfâșietoare chiar și în morfologie

sunt morfosensibilă

îmi plac doar substantivele și verbele

umărul/ sângele...

a săruta/ a scrie...

adjectivele mă intimidează

nu știu să răspund complimentelor

zâmbesc ridicol de încurcată

numeralele sunt vrăjitoarele timpului

barbar contorsionat în mine

pronumele mă lipsesc de personalitate ca articolul nehotărât

neflexibilele sunt ca emoticoanele

deci să le tolerăm

când n-ai un verb care să-ți definească existența

bagi o interjecție wow! câh!

sau mai rău o conjuncție cu pauză

să...

prepoziția pe

adverbul mâine



*

psalm



o doamne de când n-am mai vorbit amândoi îmi pare

că anii din mine mă fac prea serioasă pentru relații mistice

înainte te purtam în gând de la cafea până la lună

erai medicamentul nostalgiilor viselor sparte-n asfalt

inspirație aspirație respirație

azi te chem ca banalul creștin în zi de cumpănă

și mă simt nătângă și stângă

nici să te invoc nu mai știu

care erau numele tale

prietenul meu crucificat?



*

# scrisoare de început de prietenie



mă pricep la cuvinte și la scrisori

deci hello friend

mă descurc binișor printre oameni

zâmbesc cât trebuie uneori mai mult

când eram mică am furat din casă 100 de lei ceaușistă

am mâncat prăjituri la greu cu colegele mele imature

poate mai înțelepte totuși

ele nu au plătit prietenia cu 100 de lei



anii au trecut

și am tot consumat în numele prieteniei

prăjituri bere tutun emoții



nu mi-a plăcut niciodată să merg pe bicicletă

oase rupte și genunchi beliți

am încercat în copilărie o dată și-atât

am înțeles mai târziu cât de defectă sunt

nu-mi place durerea



oamenii distrug oameni

oamenii au nevoie de oameni

oamenii trădează oameni

oamenii iubesc oameni

oamenii nasc oameni

care distrug trădează și uneori iubesc



uneori am nevoie de un prieten

care nu e om ca să mă distrugă



atunci apari tu

din imaginație din noapte din tastatură

o cutie secretă de undeva



ți-aș scrie pe foaie dar nu ai adresă

știi cuvintele au zeci de funcții

mie îmi plac ironiile jocurile să ne jucăm

cuvinte încrucișate eu scriu primele rânduri

„dă un click să fim friends”

și apoi le așez în cruce

și tu pentru că suntem la început de prietenie

nu zici nu joci nimic

zic eu pentru tine

noapte bună



*

timp



timpul umblă prin lume fără partener

nici hetero nici homo

minus sexualitate

minus credință

minus tehnologie

plus invidie



da cred că timpul este cel mai invidios

călător intergalactic existent vreodată



cu un destin atât de steril

se strecoară în noi

un pungaș nenorocit



*

basm



oamenii-și povestesc dimineața visele

eu nu

memorie scurtă pierdută cu perna-n brațe



inventez cu ochii deschiși/închiși hipolucizi

angelic demonic epicul fir al unui basm atipic

prin care se eliberează adrenalina frustrărilor nocturne



a fost odată ca-n toate viețile omenești

o aprigă nevoie de doi absolut



și el a venit călare pe calul său alb murdar

cu patru roți

sau doar pe picioarele lui albe

s-a apropiat de ea inconștient de reacțiile organice

care vor tulbura funcțiile biologice și psihice

și-a înfipt ochii de pradă în dorurile ei

în spiritul ei solitar

tălpile pe memorie

a dat să plece și-a murit

ba nu... leșinat



mda, dar ea nu l-a plâns

l-a târât în patul ei ca pe-un prizonier de război

i-a imortalizat inconștiența

crezi că ochii ei nu fac poze frumoase?

l-a mușcat câte puțin în fiecare zi

i-a sărutat sângele

l-a dezbrăcat nu de tot – nu nu e pudică

goliciunea anulează fantezia erotismul



și-a lipit urechea de pieptul lui

o zi o lună un an

inima lui nu-i o oarecare

acolo se aud valurile lovindu-se de stânci

un cântec zgomotos în căutarea ritmului perfect



a visat nudă prin somnul lui



nimic pervers sau miraculos nu s-a întâmplat

basmul nu are final



am visat destul azi

mă duc să scriu o poezie:



când crezi că ai iubit pentru ultima dată

mai iubești o dată

și gata



*

despre noi



chiar și când ne vorbim nu vorbim

versurile se-așază între noi fără ecou

două cetăți din povești diferite

iarna se-apropie



eu inventez poezii ca să-ți ating inima

cu un chef nebun amestec cuvinte

gândindu-mă la degetele tale subțiri

ochii tăi nefiresc de haotici

buzele care rostesc mereu altceva decât simți



tu te retragi din poveste discret

mototolești silabe doar ca să nu mă ucizi

mă ignori ca să anulezi fantezia

și eu

eu înțeleg și nu renunț

obsesiv-compulsiv mă divid

beau din nebunia asta fermentată noapte de noapte



nu vreau să muște din mine câinii albi ai singurătății

din nord

nu suntem în GoT

imperfectă dezarticulată iubirea asta

ne salvează



suntem două cetăți lipsite de potențial

două povești neterminate



*

laura



când era copil laura visa să aibă copii

nu doi

douăjdoi



copilăria nu se vinde la supermarket

mai bine o cultivi la tine acasă



curajul s-a autodesființat la doi



noaptea laura își lipește obrazul

nasul

sufletul

de pielea de copil

și respiră



în carnea asta fragedă se predă

cea mai limpede lecție

despre iubire



*

eliza



iubesc oamenii povești

eliza este povestea de luni la 4

care se roagă cu mine pentru verticalitate

își înfige degetele printre oasele strâmbe

îmi prinde mușchii abandonați zenului

îi ciupește puțin

mă stimulează occipital parietal frontal

toți polii lobii neuronii

trăiesc

senzitiv

cu eliza



*

despre dragoste



scriu despre dragoste jumătate pentru mine

jumătate pentru timp și pentru moarte



dacă timpul ăsta amar ca o pasăre moartă în zbor

ar fi iubit vreodată

ar fi încremenit

secunda ar fi devenit un nimic infinit



când iubești uiți să funcționezi

ești ca un panou publicitar pentru

forever young



iar moartea ar fi devenit fragilă

și inutilă



*

suflet



sufletul

o pasăre cosmică

cu mișcări grațioase

o lumânare nevăzută

arde

între pământ și ceruri

șapte ceruri

arde

și nu se consumă



*

ploaie de vară



ploaie de vară cu fulgere-n ceruri

cu tunete-n inimi



haide fă-mi cu mâna

dă-mi un semn că vrei să ne răcorim simțurile

pe străzile umede ale orașului sub ploaie

gleznele mele fierbinți se tânguie-n casă



ies

nu mi-e teamă de apă mi-e teamă de tine

afară nu-i nimeni în mine ești tu

tot tu doar tu iar tu

duc o amărâtă pungă de gunoi

gândul mă duce aiurea



ploaia îmi lipește tricoul de piele

las capul pe spate închid ochii cerul bubuie sus

transcedental ochii tăi de departe îmi tună-ntre coaste

îmi smulg inima și în arhizbor o plonjează

peste dealurile alea și peste apa cealaltă

într-o mare

într-o arhipoveste



ar fi trebuit să știu că tu nu te ascunzi între ziduri

valurile îți fac respirație gură la gură

seducător zburător de nisip cu ochii marini

cu inima-n soare ori vânt



deschid ochii

ploaia îmi intră în nervul optic tu îmi intri în sânge

arunc punga dorul m-aruncă și el la pământ



îți scriu

scrisoare de vară cu ploaie

(știi că mă pricep)

apa activează în mine un tsunami melancolic

hiperactivat de poezie



hai să ne superemoționăm

să ne hipererotizăm

megaconsumăm

în ploaie



exagerez

te gândeai tu



*

nu vreau



nu vreau o eternitate cu tine

nu vreau să botezăm norii cu numele noastre

nu vreau



doar într-o noapte să mă urmezi cu cruzime

carnea să se supună mâinilor tale

malurile să se apropie

cu lăcomie dorința să ne mistuie

să ne zornăie-n oase

să ne lepede de prejudecăți și să păcătuim descărnați

de frică și de fandoselile lumii

demenți să adormim unul în altul



în viața asta faci tot ce-ți trece prin cap

minus ceva

ori mă săruți ori ne ducem dracului



*

eva și adam



eva și adam au ieșit la o cafea

s-au rătăcit destul visându-se



se amețesc ca alcoolicii din câteva priviri

și emoții halucinogene

vorbesc nu despre inimi



filme flori fete fake friendzone



eva și adam beau prima cafea împreună



***

ars amandi



șase zile te întrebi de ce te iubesc

cuvintele tale în sângele meu

de ce nu știu

și-n a șaptea mă tolerezi

e bine să fii poezia cuiva

știu



*

laura



laura e frumoasă doar în fotografiile sepia

unde nimeni nu vede tristețea umărului

culoarea obrazului

frământările ochiului



laura e în continuu replay

când ritmurile cântecelor se încâlcesc cu noaptea

cu ploaia

cu iubirile lipsite de caligrafie



când era mai tânără laura se credea

inanna iștar

mereu coborâtă în infern

îndrăgostită și războinică

căutând suflete labirintice nepereche

ispita



laura e obișnuită și nu vrea



*

spune



spune-mi o poveste...

să se rostogolească în noi luna cu tot întunericul

de sus sau din pământ



să ne alerge pe pereții toracelui licurici



să ne graveze în piele harta infinitului meteoriții



*

n-am știut



n-am știut că nu-i bine să te joci cu poezia

s-o tai s-o rupi s-o arunci

să te dezici

nu e doar autodistrugere



dar ea revine

picior peste picior

ca unică religie a conviețuirii în tine

ca un real fanatism



n-am știut că pe inimi rănite

trebuie să pui sare să treacă



fină sau grunjoasă?



*

știri



nu că vreau să zic

dar am aflat de curând

că atunci când sunt lângă tine

îmi vine să tac

să-ți aud respirația

sau să vorbesc repede și tare

să nu o auzi pe a mea



tăcerea se picură în noi

strop cu strop

până la absolut înec



*

ce zici?!



dacă tot m-am dezechilibrat

fi-ți-ar de cap zâmbetul și ochii nestatornici

vreau să facem o beție

la tine în inimă

să dăm conștiința câinilor s-o mănânce



*

ludic



uneori joc și rolul tău

mai întâi zic te iubesc cu inima mea

apoi mă confesez cu vocea ta

mă strâmb mă împiedic

în cuvinte și iar tac

și-o iau de la capăt

zic te iubesc cu gura mea

și-apoi îmi răspund cu buzele tale

trec rapid cu limba

peste vocale

și iar tac

și pentru că e joc

și merge de trei ori

zic te iubesc cu pieptul meu gol

apoi închid ochii

și aștept



*

dreaming



sortiți să visăm separat

ne ciocnim zâmbetele gândurile aici

în plină organică stradă

lovim atmosfera

eclipsăm luna nu și soarele

dar nu-mi aparții visătorule

visele mele nasc galaxii oceane literatură

doar ca să te atingă

privirea mea se leapădă de ea însăși

și excentric pășește spre tine

părăsește universul acesta

să te caute dincolo de calea lactee

pământul nu poate să-mi închidă

ochii gura palmele

nu poate să-mi oprească pulsul

care fanatic te imită



*

amintiri



mi-am amintit era într-o marți

când te-am așteptat și n-ai venit

de nervi făceam umbră și pământului și cerului

de frică îmi bătea și inima din piept

și celelalte



și a fost și vineri tot o zi

când n-ai ajuns

și-am înspăimântat duhurile

cu multele mele mâini ridicate spre cer



să nu mai promiți că vii

mă vor expulza din univers

de defectă ce sunt



*

digital



îmi vine să dau copy-paste din inima mea în inima ta

ce versiune antică a iubirii

ce imposibil update



dacă ți-a rămas vreun rest din sărutările

date lor

ielelor

cheamă-mă

sau trimite-mi un printscreen

*

antitimp



cât pot însuma două inimi puse cap la cap?

un peisaj crepuscular



prea puțin



vreau antitimp

vreau aproape

să simt cu frică cum se înregistrează

în mine

în vertebre

mâinile tale

*

matinal



e ora 9 și femeile ies din piața veche

cu legume și carne

eu ies din bibliotecă cu poezia contemporană

în sacoșa mea înflorată



ele trec în goană una pe lângă cealaltă

schimbând telepatic rețete scenarii emisiuni tv



eu trec și simt adierea vântului

în arcuirea gâtului

în carnea buzelor

atinse de părul magnetizat în aer

e atâta briză că pielea mea frisonând

își amintește de dorurile de peste noapte

aici la piața veche



*

primii oameni



îndrăgostiții sunt cei mai frumoși și nebuni

oameni de pe pământ

sunt irepetabili

cu sufletele lor zdruncinate de accelerația

din organele vitale

cu vocea contractată și umedă

în așteptarea sărutului

cu visele lor cu spasme

cu fascinația abandonării dincolo de orice conștiință



ei sunt primii oameni de pe pământ.



*

tata și poezia



dacă tata ar trăi și s-ar întâlni cu voi întâmplător

și voi la fel de întâmplător i-ați mărturisi că



ce le fredonează laura în cuvinte



evident ar spune



seamănă cu mine

și eu m-am simțit poet toată viața



tata se exprima ambiguu

n-a înțeles nimeni nimic niciodată

nici ochii obosiți ai mamei

nici nervii mei tineri



își revizuia zilnic poeziile

schimbând nu forma ci însuși sensul

cu neputință loveam zidul

n-am știut dacă are inimă



tata își tăia periodic înțelegerile cu lumea

dar aștepta ca lumea din iubire să-l înțeleagă

și să se lege de el



ultima lui poezie a fost cea mai clară

palidă de ceară

fără lumânare

o poezie cu morfină întoarsă spre altă lume

din care încă îmi răsună refrenul





*

poveste



pe el l-a iubit mai mult pentru că

i-a dăruit imponderabilitate

cu privirea foarfece a tăiat funiile

și i-a redat libertatea

sălbăticia înălțimilor



el n-a văzut n-a pus etichetă

doar i-a admirat viul ochilor



deci

a fost odată un bărbat care a trecut pe lângă o femeie

pe stradă

traficul era infernal – știm cu toții

taximetriștii își încasau înjurăturile

trotuarele erau transpirate înțesate de oameni șopingăriști

și era o femeie pe stradă decolorată

și strada decolorată și femeia decolorată

cu sacoșe imense pline de promoțiile din supermarket



el n-a văzut nimicurile

în toată zăpușeala ce venea din asfalt sau din oameni

el a văzut doar ochii ei cu marea cu spume

și i-a zâmbit

marea asta îi amintea de toate iubirile frumoase trăite sau

imaginate

i-a zâmbit și a plecat mai departe

pe străzile lui

prin apele lui



dar ea femeia

și-a întins brusc valurile aripi

s-a zvârcolit până la glezne și-napoi

și-a schimbat culoarea sângelui și a părului

a aruncat gențile

și a început să danseze în stradă

(poate să danseze și în ploaie dacă vreți alt scenariu)



aceea a fost ziua când a iubit mai mult



*

#profu de română



din profesorul de română a rămas doar profu

mai mult sau mai puțin timid

dar binecuvântat

că a scăpat

de atelierul mecanic, de cântecele pentru partid

de cules porumb sau tăiat gogoșari la Zagna Vădeni



și el ca toți absolvenții de liceu

a învățat la fizică și la chimie

despre conservarea de energie

nimic nu se pierde totul se transformă



și până să facă dovada talentului său literar

și până să-l seducă pe modernul licean

se epuizează construind castele din hârtii

deșănțate birocrații

se reformează periodic

se adaptează tehnologic



dar iată-l și la clasă

cu laptopul pe masă

dă play la videoproiectorul din perete

în timp ce search un ppt



aici viața bate literatura

și inutilă e cultura

când un ion sau un vasile

îți iau iubiții dintre file

la judecat

Sorescu cred că-i cam fumat

Bacovia era drogat

Creangă un destrăbălat

iar Blaga...

care l-a-mbrăcat



profu de română e genial calificat

în toate uzinele timpului

el este motivul pentru care

literatura română este inoxidabilă

*

eva



eva e goală pe plajă

și vara e goală prin ea

inima ei respiră în vânt

pulsează-n nisip

despletită zguduie curgerea apei



captivă universului canicular

își licitează infinit trupul visul dorul



soarele se rostogolește în carnea ei

marea își tatuează sărutul

eva e goală în vară și-n vânt

nisipul mușcă din coapsele ei



*

ascultă



ascultă

trupul strigă despică-mă

deschide-ți pleoapele deshide-mi ferestrele

lumina să intre în altarul oaselor



ascultă

fii nebun și tălmăcește-mă

conjugă-mi dorințele nerostite doar la prezent

într-un ritual

într-un joc suprasexual



ascultă

smulge-mi din piept iarba care foșnește

și fugi

cu tine frumosul e monstruos



*

amândoi



amândoi suntem oximoronici

revărsări din anotimpuri nelalocul lor

călători despletiți suferinzi cu zâmbete tattoo

logodnici fără trup

ne iubim prin gând



spoiler: încă te visez

*

senzorial



prinsă între valuri reci mă simt coruptibilă

ehei! da știu să înot dar nu împotriva curentului

pronunță-mi numele

și mă scufund



dar noi nu ne rostim nume

nu ne aruncăm unul spre celălalt

pe noi nu ne străpung săgețile lui Cupidon

nu defilezi în fața microscopului meu ridat

cuibărit melancolic în cearceafurile dimineții



ne oprim

ne sfidăm

nu ne mai suportăm

explodăm



*

#ei



vorbesc rar

el învăluit în fum de țigară

ea tulburată de vântul de-afară



umbra ei așteaptă vinovată în neclintire

ca mâinile lui cu toamnă s-o răscolească



ei nu au un anotimp al lor

nu au timp doar tăcerea și frontul încâlcit și bine fixat

un front al ignoranței

se războiesc în idei simțuri

dar dincolo de lacrimi contradicția

seduce



-refuză-te iubirii

și-am să te iubesc mai mult



*

# laura



în febra dimineții laura e atât de umană

stăpânită de sânge pământ cafea și

jim morrison

pe coridoarele lungi aproape pustii

intră cu gândurile furișate în desene abstracte



tic tac

dorurile ei prind rădăcini și ritmuri



când clopotele bat înserarea

când noaptea se frânge în două

jumătate e ea răstălmăcind ziua

ochii văzuți și nevăzuți

păcălind clepsidra să o ia mereu de la capăt

laura e flux de cuvinte-impuls e zbor nu pasăre



dulci-amărui gândurile zvâcnesc și intră-n cuvinte

selenară

laura e mereu nescrisă



*

știi



știi ?! când ți-ai mutat nopțile după alte dealuri

un ochi a tăiat aerul șoseaua ca Moise apele

și te-a urmat de aproape



sunt fleacuri lirice dorurile mele

și tu te pierzi în spațiile albe dintre cuvinte

te pierzi cu mine în vise și prin coapsele mele

ca o fantezie ca o îmbrățișare de spumă fierbinte



știi ?! când mi-ai spus că ești gelos pe soare

că-mi sărută trupul gol dimineața nu te-am crezut



e atâta „tu” în mine contopit cu somnul

hello dimineață hello soare hello depărtare

am uitat cine-mi sunt

*

180



am crescut poate la fel de mult în înălțime

ca și în bătăile de inimă

180 de cm și tot 180 de bătăi pe minut

180 de litri de sânge care-mi pleacă

din talpă spre creier, dar inima înghite tot

și mintea mea strigă cu disperare să se facă dreptate

180 de râsete pentru lume și strâmbături pentru mine

brațe și picioare pentru cutreierat pământul

și dinți pentru mestecat lumea

180 de ferestre prin care intru și ies din mine

ca să visez mai mult



*

cu tine



cu tine vorbesc mereu în șoaptă într-un colț

de suflet interiorizat din lipsă de perspectivă

îți fur cu gândul când nici nu gândești

o atingere o grimasă o mișcare a buzelor un sărut

și apoi te fac să te simți vinovat



sunt sensibilă prea sensibilă potcovită la un singur fir de răsuflare

cu nouăzeci și nouă de oca de emoție



cu tine mă cuprind și suspin

îmi culc capul în palma nopții și te chem

vis de departe încăpățânat și fără viteză

grăbește-te



sunt sensibilă prea sensibilă cu nervii potcoviți în nerăbdare

suspendată în noapte de dor

te trag pe nervii mei prin ochi și prin inimă

prin buricele degetelor pe sub piele

otrăvește-mă

e atât de bine să mor cu tine



*

#despre moarte



pe pământ nu se moare de fericire

se moare de apă că e prea multă sau deloc

de foc că ne purifică binidităt când nu vrem noi

de pământ că se deschide și ne înghite ca lupul din poveste

dar nu de fericire



se moare de invidie de prostie de ignoranță

de neputință de sărăcie de boală

dar unde în univers nu se moare



se moare de frică de dezamăgire de depresie

iubind sau nu

se moare zilnic și la orice vârstă

se moare în război sau pe timp de pace

se moare insipid și invizibil



oamenii închid ochii în fața morții

și se dau trei pași înapoi ca și cum ar trece pisica neagră

cu dracul după ea

dar ea e în noi de la început

și nu are nimic drăcesc



se moare mai mult sau mai puțin

în liniște

dar nu de fericire



*

adam



doar tu poți da insert din privire

insert image insert video

insert amintire insert tensiune arterială

cu zâmbetul ăla colinzi geografii provinciale

și scrii nebunii în corasonul fetelor



doar tu poți distruge monștrii neîncrederii

și sădi fluturi iraționali

cu ochi de pisică editezi o iluzie o confuzie o contuzie

adam

a da mai stai



*

eva



eva are două inimi și una-i pentru el

refugiată între coaste disperate îi hrănește mintea

nopțile spațiile dintre idei nu cu sânge



uneori mimează liniștea

pentru că nu-i amuzant să mori din lipsă de reciprocitate

alteori se descompune arde explodează

de simte și în cerul gurii zdrențe arse de piele



dimineața inima ei are cearcăne

sângele pompat e diluat cu apa sărată a

plânsului nocturn



eva nu e bipolară ci bicardiacă

eva

e vară



*

adam și eva



era dimineață probabil sâmbătă când el

sub pomii în floare și cerul încă fără amintiri

gonea cu privirea gâzele ce se iubeau în aer



brusc o durere îi sfredeli

plămânul stâng coasta stângă splina creierul prin

stânga și din stânga trupului său

ieși o femeie frumoasă

ca o vată de zahăr pufoasă

gata scoasă

din aparat



se lăsă pe spate în iarbă

cu siguranța omului că orice iese din el

îi aparține



povestea spune că un bătrân sau ce era el

fără să bată din picioare sau baston

le-a plesnit o regulă și a plecat



apoi un timp nebănuit de lung s-au iubit

și-au gustat mâinile picioarele

și-au sărutat pântecele piepturile pleoapele

și-au mirosit pletele

și-au băut sufletele

și-au răscolit cu plăcere celulele



poate pentru că le era foame

poate pentru că șarpe

poate pentru că bătrânul fără baston era un pezevenchi

au încălcat regula

au ciopârțit mărul

și-apoi s-au ghemuit

în vinovăție și rușine

unul peste altul



ce poveste decalibrată

s-a conservat în trupurile noastre



trage-mă mai aproape

să-ți simt stânga dureroasă și flămândă

mușcă-mă de gât

ce gust dulce zemos de măr otrăvit



*

# fractura



Hashtag deget hashtag durere hashtag dor

ieri mi-am fracturat degetul mic de la picior

a nucontează a câta oară

mă doare fizic geometric

în plan drept înclinat și în cădere liberă

și mă amuză cum ar putea ieși o poezie din degetul meu mic

o poezie din umărul meu gol

alta din ochii tăi dați peste cap



durerea îmi coagulează ideile într-un punct fix

paralel cu realitatea de unde urlă sistematic

de ce nu taci, de ce nu taci, de ce nu taci

un gol în stomac crește direct proporțional cu sistola

cu tremurul nervos cu echimoza



nu din pricină că alergam spre tine

niciodată



am vrut să-ți zâmbesc puțin ca să știi



*

#dece



de ce nu-mi vezi buzele încordate de depărtare

genunchii loviți de dor?

de ce nu mă trezești cu cântec

cerul să se facă țăndări de invidie?

liniștea mea are gust de sânge

inima mea e zgomot urlet de dragoste.

de ce ochii tăi nu se rătăcesc în mine?

mâinile tale nu-mi despică pieptul

să-mi elibereze visul?



ochii mei se pierd în gânduri despre tine

ochii tăi sunt acorduri nu pentru mine

să vibrez vreau descompune-mă în note și mângâieri

în inima mea nu ești singur

nu pierzi nimic nu riști nimic

nu te plictisești niciodată

pentru că eu sunt aici să vibrez fără respirare

emoție – e tot ce simt

tăcere – e tot ce ofer

aș vrea să stăpânesc clipa în care vom fi doar noi

singuri în univers fără inhibiții fără zgârcenie

să ne dăruim gândurile visele să epuizăm stelele

să mă iubești

sau să te iubesc



eu nu mai gândesc în cuvinte ci in iubire de tine

eu nu mai gândesc

doar simt simt cum mă doare atâta tensiune în ureche

în inimă în mersul meu în respirare



de ce nu-mi cutreieri sufletul

să-mi îmbrățișezi dorul rănile zborul ars?

de ce nu te mulțumești cu puțin

cu mine?



*

telurică



sunt pământ mut dureros

vibrând sub tălpile tale

mă calci zilnic fără să știi că inima mea e lavă

rar smulgi bucăți din mine

să-ți sădești visele

dar nu vezi că sângerez

că ai fi putut săruta rana

să doară mai puțin



așteptând să mă visezi să mă cauți în noapte

mă pierd nu printre stele

lovindu-mă de pietre

mă dor călcâiele

îmi sângerează pielea

dar sângele meu nu curge spre tine

se face cheag și se lipește de umbra mea

îmi simt limba amară

de pustietatea din

„mi-e dor!”

singură în cuvinte în afara lor



*

ne_mistică



uneori și copiii se întreabă unde e dumnezeu



ce ființă divină neputincioasă mai ești și tu

dacă omul

preaiubitul om nu se mai scutură de neîncredere

de traume de spaime de vinovății



dumnezeu este azi o iluzie sfâșiată

cu dinții ratării de fiecare dintre noi



dumnezeu nu s-a mai jucat de-a Dumnezeu de-o cascadă de ani

e atât de intimidat de spiritele rele ale pământului

încât și-a pierdut credința

da

asta te-aș întreba zeitate de vis

tu mai crezi?

tu la cine te rogi?



noi turmentați fiind ne circumscriem crimei

pe tine te-am ucis primul și eliberați de conștiința moralei

am ucis apoi în noi omul

*

tablou



în bătăile de inimă ale nopții

umăru-i cald ochiu-i întors spre mai ieri alaltăieri

complotând cu întunericul nesupus de lună

caut hârtie, nu râde, să-ți scriu



pictor de-ai fi fost caricaturist de-ai fi fost

te-aș fi plătit să mă consumi ca model

să mă pictezi pe dos și stângaci în neordinea inimii tale

și-apoi să ne râdem de noi și de artă



ți-aș fi desenat un băț de chibrit și

brusc ai fi devenit piroman

ard și când lipsești

nicio apă nu are curgere către mine

cu mine respiră doar focul



pictor de-ai fi fost caricaturist de-ai fi fost

ai fi compus în roșu toate închipuirile lumilor tale

pentru că m-aș fi târât scurs amestecat în culori

cu sângele arzând iute



nebuni de-am fi fost te-aș fi convertit la iubire

râs infinit colosale îmbrățișări

dar infinită e noaptea cu acustica depărtării

infinit e focul care-mi arde degetele pe tastatură

colosal e visul îmbrățișat

neputincioasă e scrisoarea asta editată în word cu font 14



*

clișeic



clișeic dar

nu i-a spus niciodată

că acolo pe bancă sub zbaterile cerului de iulie

pentru o optime de secundă degetele lor s-au atins

și zilnic inima ei mărturisește:



mă pierd din cauza lui!

am făcut economie într-a unșpea cu sila și cu ochii închiși

dar de când îl gândesc

țin contabilitatea exaltărilor, lacrimilor, frisoanelor

născute din numele, vocea, chipul lui

statistic vorbind am bifat un record la visat cu ochii deschiși



*

imperativ



ține-te cu mâna de cer și cu picioarele de pământ

atât cât forțe gravitaționale necunoscute

să nu te răpească

ține-te de soare sau de lună

niciunul nu urăște omul

înfige-ți ochii în stele și dincolo de ele

inima las-o să zboare

născută din nepătrunsul primordial

din noapte și zi, din muma lor cosmică

e cea mai frumoasă minune



ține-te de cer

te va hrăni să fii creativ visător

fii drept ține-te de pământ

coloana ta urcă din el

*

de dor



într-o zi mi s-a făcut dor de tine

m-a surprins

dorul de ochii tăi care haotic mă fugăreau în încăpere

vine noaptea

usual



în ziua aia era... zi

am deschis fereastra și

nările plămânii au pornit să caute

în aerul inspirat parfumul tău

respirația ta

rotocoalele de fum

să-ți sărut cu bronhiile visele

universul îndepărtat

am vrut

casual



să te trag mai aproape

încât să levitezi în constelațiile mele pulmonare

unusual



apoi mi s-a părut că vine a ploaie

și-am închis fereastra

*

dacă



dacă m-ai săruta

pământul ar turba și ar ieși din el

iele, sânziene, zănatice goale

orbitor de frumoase și rele

și cu buzele lor roșii

cu trupurile lor sălbatice trandafirii

mi te-ar lua



atunci, mai bine nu...

*

laura



laura și senzația matinală de 5 spre 6

când amestecă

cafeaua cu îndulcitorul

respiră adulmecă ascultă simfonia lui azi

ca și ieri ca și mâine



nu tot ce simte se poate spune sau se va întâmpla

gânduri unele distilate altele idealiste utopice sau clișeice

se reped să iasă pe gură

dar cafeaua le aruncă înapoi



cafeaua e teama de somn de vis

în proiecțiile nopții te vezi

vezi lumea neputincioasă obscură de nesalvat tristă

mult prea tristă

ehei! dar în aburii cafelei e zânul care împlinește zilnic dorința

fuck off sadness

just smile!



*

folclor



într-o noapte lângă-o fântână

sub clar vis de lună

el o mințea că și-ar tăia un gât și-o mână

ca fericirea lor nebună

cu flori în cunună

și față de zână

să curgă furtună

și să dureze până

vor muri de moarte bună

*

noaptea



noaptea oamenii dorm și

dorm și lupii care

mușcă din lună

noaptea dumnezeu nu

creează epuizat doarme

și el



părăsim matricea

și ne întâlnim în a

enșpea dimensiune

descompuși în fâșii

față-n față pe-o plajă

pe o planetă

jumătate nisip jumătate apă

trupurile goale de amanți defecți

se încolăcesc ca șarpele pe

gândul flămând

al evei sau al lui adam

totuna



în vara aceea au fost nopți

în care te-am iubit

până la marginea vieții

ca o pasăre-n flăcări

*

# laura



laura s-a născut într-o vineri

în cutremur vinerea mare

și din intrauterinul mamei sale

a ascultat cu ambele urechi

țipetele dintre ruinele lui 77



laura s-a născut îndrăgostită de noapte

de viață de poezie și când nu scrie

râde râde mult să-nfrunte secunda

pentru că laura aude timpul cum intransigent

își bate gongul prin tâmpla ei

născându-se

big bang big bang



laura nu se simte în siguranță printre oamenii

mari și serioși

îi stau ghemotoace în gât în plămâni

îi consumă oxigenul fericirea cuvintele

cu ei laura e mută

*

# antipastel



vara asta își desface ușor cămașa și o lasă să cadă

pe sufletul meu,

își dezleagă cozile împletite de soră-sa, iar vântul nemernicul

i le vântură înfiorându-mi degetele,

apoi restul hainelor se desprind de trupul ei mișto

și cu picioarele goale atinge nisipul și intră în mare.

marea se-ncinge, valurile se-nspumează și se-nconvoaie febril.

uneori se ridică și curge prin aer căutând trupuri pe care

să le ardă de dor



îmi aleargă prin creier, prin vene, prin tălpi

îmi contorsionează trupul, iar dorurile mă pândesc conspirative,

coasta mea de drac răzvrătită vânează,

dar se-ntoarce ca un bumerang pustiită

și doare

și încinsă îmi sfâșie carnea-n bucăți

și oricât aș da cu limba peste buze

de sete sau de ce vreau eu

gustul tău nu e acolo

*

poetica



vreau o poezie a mea care să mă

respire, să mă treacă absentă în lume,

prezentă în mine

și-atât



o poezie zic care seara să-mi lustruiască

tenișii de pânză înflorată, nervii,

să mă descânte de deochiul lumii

și-al tău

(am uitat, tu nu ai ochi de deochi)

și-atât



vreau o poezie a mea care să calce

totul în picioare

sau să zâmbească cu subînțeles

o poezie care să mă țină de mână

să râdă din mine

și-atât.



da da o poezie care să te așeze zilnic

în sufletul meu

și să-ți spună

noapte bună!

și-atât

*

fiecare zi



fiecare zi ar putea fi o întâmplare ieftină,

o poveste de necitit, fără puls.

trebuie să știi cu ce ochi înregistrezi.

fiecare zi ar putea fi o lecție despre oameni,

o mutație sau o mutilare.

azi am învățat că iubirea trece prin stomac,

pentru că acolo te rod de foame fluturii eterni ai

împerecherii.

am învățat că nu există iubire adevărată

în afara rațiunii și că

„femeile pot fi sinucise de bărbați pentru faptele lor”.



fiecare zi este o întâmplare ieftină fără tine,

o poveste de doi bani,

iar fluturii mei mor de foame.

*

pașii



dimineața pașii mei sunt grei,

se topesc de somn, oboseală sau poate doar de greutate,

se desprind de noapte și vise

împotriva voinței lor.



pașii tăi ce-ți spun dimineața?



seara, pașii mei spun povești

despre oameni, locuri, despre

râsetele altora sau ale mele,

despre spațiile abrupte dintre noi;

seara, pașii mei se fac

amintiri,

poezie,

vise.



pașii tăi ce se fac?

*

oniric



exercițiu de imaginație nocturn:

ochii-i deschid-închid,

văd-nu văd

constelații de albastru pictat împrăștiat

pe ziduri în care tu gravitezi

central, mereu în atenție,

un cardionaut explorând necunoscutul din

atrii, ventricule,

înregistrezi cardioemoția

și pleci

mai departe.



când seară, când dor, când gânduri

aleargă de jur împrejurul planetei,

(exagerez, doar de la mine pân’ la tine)

își iau zborul ca știrile despre nunți regale sau atentate.

Gândul meu e sado-maso

îi place sexul fără sex

și dragostea fără bărbat

iubește distanța dintre noi

și nu se grăbește să te găsească,



pentru că

în spatele dinților stă limba nesărutată

în spatele părului de pe piept

e inima care nu mă iubește

dincolo de pielea ce te îmbracă e sângele, carnea

care nu tremură pentru mine,

vreau și nu vreau să-ți gust saliva;

ar fi ca un absolut cucerit

și mi-e teamă căci nimeni nu s-a întors de-acolo

*

să ne



să ne așezăm undeva, într-o iarbă

sau într-un nisip udat de apă caldă, sărată, spumoasă,

până ne dizolvăm unul în celălalt,

până cerul și pământul ne smulg din noi,

până când pielea mea îmbracă trupul tău

și viceversa,

până când aerul nu-și mai suportă presiunea

și ne explodează în piept,

până când tu cu buzele cu care le-ai sărutat

pe ele, multele, ielele, și tot cu ele ai

mușcat zemuind o pară,

tot cu ele îmi vei vorbi despre frică,

iar eu le voi împrumuta ca să te vindec.



trece-ți cu mâna prin păr, da,

șuvița, învârte-o pe deget,

știi că mi-e dor să ne bată valurile mării

cu spumă în inimă, prin păr.

*

ce suflet..



gândurile mele smintite și bezmetice te

caută câteva cartiere la rând

dar de ce mama dracului nu ascultă de conștiință

să renunțe e musai să renunțe

oricum ești plecat și așa departe nu aș ajunge

ce ți-aș mai scrie de trei ori pe minut și tot nu m-aș sătura

să mărturisesc pulsul bătaia de inimă, da, aia

care a crescut în plus doar pentru tine

dar tu nu ești visător tu nu ai dor

doare rău rău îți spun

închid ochii și-mi imaginez cum îți imaginezi că sunt a ta

lângă tine e altcineva lângă pielea ta

lângă mâinile tale da mâinile tale

sunt atât de înnoptate și visate

despre tine nu știu nimic

nimicul e cel care mă tulbură și pe străzi

mirosind a vară a noapte