2021/2023

***


scrisoare în aerul rece de decembrie ciupind pielea când
mai sunt câteva ore și un nou an așteaptă să devină vechi
când parcarea la kaufland la 9 dimineața e plină ochi iar
cărucioarele se transformă în instalații supraponderale de revelion
când dacă ți-e dor de cineva aerul devine mai înțepător
poate de teama golului ce se perpetuează din an în an
când nu poți învinge această aversiune față de risipa de viață
ce pot spune, laura, îmi pare rău, nu pot controla carnea
creșterea și descreșterea cărnii
știu că vrei să te strecori să te refuzi sistemului
dar nu rămâne decât resemnarea

să nu crești! nu crește, laura! m-am rugat în adolescență
mă înspăimânta devenirea dependența de ceilalți
legăturile așteptările

când în căști rulează același playlist cu soap martinez pe repeat
iar în stomac un ghem de mațe ori de păr de pisică
ori o neliniște ca o arsură
neliniștea că ești singur și nu prea
că cineva îți aparține și nu prea
că nici poezia nu e terapia perfectă
crezi că poți avea totul în câteva cuvinte
și totuși nu
că trăiești o realitate cu certificat de garanție nelimitat
și totuși nu

cine suntem noi în bucata asta de lume de credem că merităm
totul, frumusețea, lumina, controlul, iubirea, timpul
visăm o apropiere, cineva să ne ispitească cu
frumusețea unei nebuloase pe care îmbrățișând-o
am naște stele

și apoi dintr-o abia respirată suflare praful dispare
odată cu liniștea și ficatul și splina și limbajul
taci, laura! taci, oricine ai fi,
muțenia e cea mai safe realitate
avem atâtea de nepovestit și recuperat
în tăcere

later edit: de peste o oră noul an miroase a vechi
și sub piele se simte ca-n versul angelei marinescu
Doamne, câtă melancolie; suntem, fără să atingem,
violenți...

(decembrie 2023)

***
fără nerv

se va îngălbeni după ceva timp zice el cu freza în mână
odată scos nervul știți se devitalizează
știu desigur
o femeie fără nervi e mai ușor de suportat
devitalizată dar și mult mai tăcută

într-o microlume fără nervi fără colți
o femeie devitalizată gătește același model de omletă
din ouăle aceleiași găini în aceeași ecuație a+b+ab1+ab2=ab4
nimic spectaculos care să provoace calamități meditative nicio rupere de ritm
cel mult o reducere spectaculoasă la ulei aproape expirat

se va îngălbeni în timp
foaia dintele inima pielea

o piele de om ori de drac trag peste mine
peste ziua de azi și peste altele ce-au fost
până nu se mai vede
până nu-mi mai trebuie nimic din ce se vedea
trag peste mine o îmbrățișare cu ai mei
o memorez în toate direcțiile
și pe sărite

copiii visează marea fără pește lăsând tot greul pe seama
celor căliți în neputințe iluzii monotonie și alegeri care nu te duc
mereu undeva
pe seama celor cu dinți puternici care exersează mușcătura

se va îngălbeni și timpul
irelevant
cine a creat viața a pus și moartea alături,
pe el dați vina pentru teamă
ne trebuie un țap ispășitor pentru teamă
teama copilului că rămâne fără mamă
teama mamei de a rămâne fără copil
teama noastră de a rămâne fără

fără nerv

(noiembrie 2023)

***
și iată-mă iar a i c i

nevoie de mine să r e s p i r

prea multă viață prea multă conexiune prea mult
din preamultul altora
aș vrea să pot spune realitatea nu mai înseamnă n i m i c
să mă lepăd de lume și lumea de mine
z e r o emoție
z e r o amintiri

dar tot ce contează e sângele
memoria lui nu se șterge atât de ușor

zile peste zile de abandonul celeilalte
care sunt
mă sperie mă gonește-năuntru

și tot ea mă trage a f a r ă

în lumea asta aproape mare

între pereții casei
între pereții inimii
unde r e s p i r

(februarie 2023)


***
cine te mai schimbă?
cine poate să-ți rescrie rețelele neuronale?
cine intră atât de adânc fără laparoscopic?
cine are acces la softul tău emoțional?

ce curge în interior necontenit?
vârtejuri de anxietate
atașament dezorganizat
atașament evitant
atașament imaginat
atașament uitat?

pleci o clipă urechea și
crezi că înțelegi?
te apropii și mizezi
pe memoria pielii?
crezi că se modifică peste noapte
o industrie a respingerii?

oprește-te îți spun

mi-e teamă mi-e scârbă
ca atunci când întâlnesc
un gândac în întuneric
tot trupu-mi zvâcnește de câteva ori

ridic instinctiv picioarele și caut

violența e supraviețuire
îl lovesc cu sete deși
fiecare cu treaba lui

(21 ianuarie 2022)



***
noaptea, departe, se vede orașul
unei alte țări, la orizont luminile
pulsează
e încă viață acolo
e încă viață aici

nu o dată, închid și deschid ochii
să fiu sigură
de ce e real
de ce e lângă mine

niciodată n-a fost
anxietatea mai aprigă
sângele mai febril
spiritul mai divizat
umbrele mai amenințătoare

când și când
ninsoarea și ceața
îmi fură libertatea
de a vedea departe
departe e altă țară
departe e un război
departe e destul de aproape
și o graniță nu e destul
o dunăre nu e destul
o promisiune nu e destul
un președinte nu e destul
o lume mare nu e destul

pentru țara mea de la 4
carnea lor născută din mine
sângele lor e țara mea

doamne, credeam că am stat
de vorbă suficient
că ne-am împrietenit suficient

clipesc des
cu dinții lacomi să sfâșie

o altă noapte la orizont
o altă așteptare

(8 martie 2022)


***
ăsta micu când se uită în ochii mei
și doar refrenul de la weeknd ni se potrivește
in your eyes I see there’s something burning
inside you

într-o lume spurcată te agăți de tot ce-i
fragil și sublim de tot ce-i real
și deloc întâmplător

prea devreme să te desparți de toate câte
s-au așezat în foldere în circulația sanguină
smiley faces stupid faces sad faces

teama mea cea de toate zilele
că nimic nu durează
nașterea copilăria școala aniversările prietenii
sărutul, încă unul, singurătatea, încă un sărut
încă o singurătate
familia, a mea, a lui, a noastră

poza asta cu trei perechi de ochi
clișeul meu preferat
le introduc privirile în datele marelui sistem

mă întrebi ce putere am
am toată puterea din lume să imortalizez
carnea crescută din carne

cui îi trebuie paradisul
când ritmul cel mai bun
e aici în bătaia cu perne cu baloane
în mami mai vreau o clătită

(2021)

***
deasupra doar dumnezeu și crivățul de la ucraineni
care-mi bate în geam și pe sub pătură
bucățelele mele de carne nu se sperie de nimic

la ușă nu bate nimeni

neprevăzutul nu întreabă
se strecoară

sub piele
în articulații
în esofag
în tâmplă

și îi locuiește

copiii mei nu se sperie

în bula mea de la 4
nu-mi permit să pierd

ca o mamă subnutrită
îi înghit într-o îmbrățișare
și-apoi îi scuip devirusați


***
ngc 300 – cea mai luminoasă galaxie spirală din
constelația sculptorul la 6 500 000 de ani lumină
cine a sângerat pentru atâta frumusețe
nu poți să nu te-ntrebi
mamă fiind știi
cât de adânc și
de câte ori trebuie
tăiată carnea pentru o viață
și încă una
și apoi sursa celorlalte
fără noroc

când era mic david m-a rugat să nu mor
apoi a venit rândul lui bogdan
să nu mori trebuie să-mi fii mamă mult timp
apoi bunică străbunică străstrăbunică

atâta frumusețe se adună în jur
atâta frumusețe dincolo de zăbrelele uzinei
în care lucrează fără pauză de masă utilajele
convulsive ale gândirii mele
atâta singurătate înăuntru
o spirală cu sindrom vertiginos
de la preamult gaz
preamult praf și
aproape o stea norocoasă

singurătatea – această
liniște intrauterină care
picură invers proporțional
sângelui
timpului
se târăște
șerpuiește

uneori visez că joc în interstellar
iar dimineața doar amintiri blurate și
câțiva stropi de apă

***

mirosul
de dude
urbane
mocirlite
pe trotuar
alături
de toate
pierderile
acreala
fermentul
ce plutește
în aer
beție și
un convoi
de musculițe

***

prea multă dezordine, fragilitate,
incertitudine și violență în sânge încât
nu-mi place să vorbesc despre mine,

o identitate asumată pe jumătate
și între aceste limite mor de rușine

am mai părăsit poezia într-un timp
când tinerețea te ambiționează să fii prost,
dar moartea m-a adus înapoi.

moartea tatălui meu devenit pasăre,
tatăl meu s-a eliberat –
îmi place să cred asta despre el

o umbră bătând din aripi
mereu în amintiri
sunt aici doar îți pare că-s plecat
în tot ce începi și nu termini
în ce nu spui dar mesteci încordat
sunt eu
în țesuturile tale ard eu

gânduri de dimineață
lângă doza de soma


***
later edit
am un tată mort și o neliniște în legătură cu asta
am copii și nenumărate neputințe în legătură cu asta
am niște timp de trăit și câteva întrebări în legătură cu asta
am atât de puțini prieteni și niciun regret în legătură cu asta
mă simt deseori întoarsă pe dos și asta e
trăiesc repede de la o clipă la alta somnul dimineața
micul dejun pentru alții piața altă mâncare temele corectatul
întunericul
n-ai citit nimic azi, laura, rușine

vorba cântecului
this ain't no technological breakdown
oh no, this is the road to hell
x

***

îmi spun: nu încapi în mine așa cum ai vrea lățită
prin toate măruntaiele ca rădăcinile copacilor
sorbind flămând seva pământului
îmi spun: strânge-te să încapă și celelalte
pentru toate e nevoie de hrană de siguranță
de timp de liniște

și aeru-i dens și-n cap sunete seci în piept zgomot turbat
pereți de care să te dai cu capul

sub scoarță un internat de fete în mijlocul pustietății



***
ce-l nevrozează pe berbec
controlul și disperarea de a nu-l avea
o agonie precum durerile de burtă ori de dinți
ori diaree ori explozie cerebrală
așa-mi funcționează frecvențele interioare

o mutră zâmbitoare în oglinda lumii
iar în a mea văd monstrul moștenit desigur de la alt monstru
(când ai, dai mai departe să se mai tulbure și alții)

și timpul ăsta care îmi rupe în bucăți
zgârciurile dureroase și pielea încrețită
unde se duce

unde se duce
m-aș uita în ochii lui ca în ochii alor mei
pe care încă îi pot hipnotiza de
nu mai rămâne adevăr nemărturisit
l-aș privi și îngenuncheat ca dragonii în fața stăpânilor
cu care împart aceeași karmă
l-aș trece de câteva ori prin cureaua tatălui

dar tot ce rămâne în urma cursorului îmi pare fără sens
mă simt incompletă și de nepovestit
mereu aici în segmentul ăsta până când nu știu

cu fiecare zvâcnire forțez memoria sângelui

un sâmbure în fața ciocanului gata să-l fărâme
să scoată la iveală dulce-amăreala și sâmburele nu și nu
rezistența lui în fața ciocanului în fața cruzimii cere aplauze

unde se duce sâmburele spart

***

adevărurile mari
te taie pe dinăuntru
cine mai e sincer
pe vremea asta
se adună sângele
într-un punct
bum!
cine nu are
un tyler durden
să-și cumpere sau
să iasă din scenă
puțină nebunie vă rog
se adună frustrări
anxietatea
într-un zâmbet
înșurubat cu bormașina
se adună nervi
se adună pumni
nedați la timp
cuvinte mestecate
cu pământ
vertebre toracice strivite
cheratină în stomac
timp mort


***
imposibil să te întorci în locuri, în oameni, în stări când
pierdută pe veci este conexiunea cu memoria;

am amintiri despre neîntâmplări și mai puțin despre
realitatea comună cu ceilalți, dar nici n-aș vrea să

împrumut memoria cuiva
(uitarea urâțește și mai mult, știu)

uit multe (un folder, mintea mea, cu 3 jpguri și 3 mp4),
divizată în obiecte pierdute mă simt întreagă în două-trei contexte,

în povestea asta doar a mea cu doi copii, ceva simplu, banal,
pe care o repet zilnic să-mi țină de foame, de sete mai târziu,

un fir verde energic scris împreună și totuși,
prietene din ceruri, îmi place controlul, nu te mai băga

probabil ce nu mă întristează nu se înregistrează așa că

saltul înainte ca un berbec