**

tată, sunt dimineți ori nopți când vreau să ne aprindem o țigară și să spargem semințe. fără cuvinte. cel puțin o oră

apoi ai vorbi doar tu. după 11 ani a venit momentul să spui tot. că nimic n-a fost din răutate că înțepăturile nu aveau venin ci dragoste — nepricepută tăioasă dar dragoste

că pedepsele erau declarații de părinte anxios și puțin ignorant (să fim cinstiți, cui îi păsa în anii '70 de parenting) că mâinile tale de lăcătuș mecanic au tremurat în tăcere și regret când eu mă încăpățânam să fiu mare prea repede

spune-mi, tată, că ai plâns și tu că ai avut frici că ai fost doar un om care a învățat greu să construiască iubirea

îți scriu târziu și tandru o scrisoare de fum și semințe ca o încercare de a desface platoșa cu mâinile goale

tată, spune-mi cum era sub solzii tăi metalici? inima ta semăna cu a mea? tot sânge? tot tremur? tot gol când nimeni nu vede? ți-a fost vreodată frică, tată? ți-a fost frig? ți-a tremurat vreodată sufletul în armură?

am învățat cu tine lecția înfricoșătoare a singurătății:
că nu am nevoie de nimeni
că e mai sigur să nu cer
să nu aștept

singură în inimă
e cel mai bine

tu — definiția puterii generalul de gheață în fața dușmanilor în fața lumii în fața mea

o singură privire și freeze — cu mine înăuntru strivită sub ordinele tale nerostite sub obligația de a fi demnă tăcută dreaptă

mă uit în oglindă și uneori îți văd umbra

o binecuvântare sau o rană