**

aici la marginea lumii gândurile se freacă unele de altele până la tocire 

ca o hârtie aruncată în aparatul de mărunțit

anotimpurile se schimbă între ele ca șosetele 

timpul are un fel al lui de a mă învăța să nu aștept nimic

oglinda din baie mă privește cred cu milă în timp ce-mi arată 

o femeie îmbrăcată într-o piele obosită de la prea multe încercări

spuneam de curând prin cancelarie la o șuetă de pauza mare și o cafea ca un pișu că 

nu înțeleg de ce femeile își explică existența prin bărbații de lângă ele

n-am nevoie de un el ca să respir 

ca să muncesc să mă definesc să spăl wc-ul farfuriile 

să corectez teste să reciclez dozele de bere 

să fiu menajeră bucătăreasă profesoară dansatoare maratonistă 

de mică aceleași clișee generaționale

fii drăguță ai grijă înțelege nu ridica vocea

femeile care vor prea mult sunt obositoare

femeile care nu cer nimic sunt ratate

„bărbații nu știu să spună ce simt”

o femeie are nevoie de un bărbat să facă copii dacă-i vrea 

apoi —

îl poate mânca

cu dinți mici adaptați pentru răbdare

femela călugăriță n-are milă nici discursuri

nici sindrom de vinovăție post-coitală

îl sfâșie îl termină îl lasă acolo ca pe o carcasă de utilitate limitată

pentru că ea nu zboară

pentru că el da

și într-o lume unde el scapă

ea trebuie să rămână

cu ouăle

cu pământul

cu foamea

invidia editată în fiecare țesut 

în fiecare renunțare 

îndesată în carnea moale

femela vrea zborul vrea și copiii și împerecherea și libertatea 

vrea să-și muște soarta de beregată

hashtag lacomă hashtag ipocrită hashtag nedreaptă

dar gura încleștată

nu cere nu urlă 

și totuși ce e feminitatea ce e condiția umană de ce nu pot ataca 

sfintele concepte 

cu furie

cu poftă chiar

cu mâinile pline de viață

de ce nu le pot călca în picioare și să ridic altele în loc

o femeie demolează zilnic lumea și o reconstruiește până seara

cu unghii roase 

toți se întreabă de unde atâta putere 

mai poți 

cum de poți și asta

nu ești de aici

o, de aici sunt

din coșmarul ăsta intrat în buclă

sunt zile când niciunul din voi nu meritați să-mi sugeți sângele

nu sunt nici poezia nici amanta voastră

nici inspirație ieftină pentru bărbați deprimați 

cu poftă de sâni în loc de terapie

prefer să-mi beau singură sângele 

să-mi refac globulele 

vreau să fiu femeia care spune

„astăzi nu mă atinge nimeni”

oricum nici cu asta

lumea nu se oprește în loc