**

scrisoare despre dragoste și corpul în care nu se mai poate respira

m-am apucat de Patriot. Aleksei Navalnîi și teroarea rusă putinistă. la 5 dimineața despre închisori și otrăvire despre libertate și salvare despre curaj și viață și moarte în cel mai crud infern și totuși neobișnuit de frumos. nu infernul e frumos ci omul care stă drept în mijlocul lui și se lasă sfârtecat pentru că poate

și toate le asociez involuntar cu închisoarea mea

în mijlocul infernului stau și eu și nu mă dau la o parte. tăcerea ta mă taie bucăți și cine știe poate mă vrea evaporată. tăcerea otravă tăcerea asasinat. tăcerea cât o rusie sovietică cât o armată de agenți kgb tăcerea cât o siberie care n-a fost nicicând mai rece (iar eu n-am nici pătură electrică nici pijamale cu dungi)

în mijlocul infernului mi-e rău de dor și respir greu

dar cui îi trebuie mai mult de un emoticon când în memoria sângelui ești tu neîncetat 

*

hai spune-mi că sunt o ipocrită care vrea totul și nu prea are ce să-ți ofere. da știu. sunt orice zici tu dar tot vreau totul. sunt o țară în care n-ai fost niciodată dar care-ți cere să-i vorbești limba și în somn. 

*

peste 1200 de zile de când nu te-am văzut. și-n ngc 300 dacă te-ai fi ascuns aș fi tras de spirală și te-aș fi apropiat de stern

poemele astea ca niște hărți instabile ale corpului întors pe dos în care s-au codificat toate conversațiile noastre reale și imaginare

apropie-te. nu te poți rătăci. cuvintele tale ca un cod pin cu care deschizi tot ce credeam că nu se mai deschide